Sari la conținut

Comunicate de presă

COMUNICAT DE PRESĂ

19.07.2017
Majoritatea localităţilor judeţului Gorj vor primi finanţare prin PNDL pentru proiectele de dezvoltare locală

COMUNICAT DE PRESĂ

13.07.2017
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a semnat marți, 11.07.2017, la sediul ADR SV Oltenia din Craiova, contractul de finanțare pentru proiectul ”Conservarea, restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Casei memoriale Iosif Keber”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

INFORMARE DE PRESĂ

12.07.2017
Conform agendei de lucru a președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, în data de 13 iulie a.c., va avea loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, privind modernizarea drumurilor județene ce fac legătura între cele două unități administrativ-teritoriale.

INFORMARE DE PRESĂ

11.07.2017
Astăzi, 11.07.2017, la Drobeta Turnu Severin, a avut loc un eveniment evocator, dedicat eroilor martiri gorjeni, ce au făcut parte din grupul partizanilor condus de învățătorul gorjean Victor Popescu și care au fost executați în anul 1917 de armata germană.

COMUNICAT DE PRESĂ

15.06.2017
De Sânziene, pe 24 iunie 2017, Consiliul Județean Gorj împreună cu Primăria Peștișani și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Asociația Națională a Antreprenorilor și Asociația ” Flori de Ie” vă invită să participați la cea de-a doua ediție a Festivalului ”RomânIA Autentică”.

COMUNICAT DE PRESĂ

14.06.2017
În data de 15 iunie 2017, ora 10.00, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu va avea loc festivitatea de premiere a concursului județean „Beneficiile consumului de fructe și legume”, ajuns la cea de-a patra ediție. Proiectul este realizat de Consiliul Județean Gorj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

INFORMARE DE PRESĂ

08.05.2017
În data de 9 mai a.c., Consiliul Județean Gorj în parteneriat cu mai multe instituții publice locale, organizează la Târgu Jiu o serie de evenimente culturale, dedicate semnificației acestei zile pentru România.

Invitație – Sesiunea de promovare a programului ”START-UP NATION ROMANIA”

03.05.2017
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, vă invită să participați la sesiunea de promovare a Programului ”Start-up Nation Romania”, ce avea loc la în data de 04.05.2017, ora 15:00, în sala de conferințe a Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, situată în cadrul Complexului Studențesc Debarcader.

INFORMARE DE PRESĂ

03.05.2017
Referitor la incidentul de la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni, produs în data de 26.04.2017, în urma căruia una dintre persoanele beneficiare ale unității s-a autoincendiat accidental, comisia constituită la nivelul Consiliului Județean Gorj prin dispoziția Președintelui CJG, în vederea efectuării unei cercetări administrative cu privire la modul de respectare a standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, a constatat o serie de deficiențe cu privire la activitatea de supraveghere, pe fondul neasigurării de către conducerea complexului a condițiilor de ordin preventiv, necesare evitării incidentelor de acest tip.

INFORMARE DE PRESĂ

28.04.2017
Începând de astăzi, 28.04.2017, va fi permisă circulația pietonală, pe podul de la Turcinești.

Sari la conținut