Casa memorială ”Ion Popescu-Voitești”, monument de arhitectură de importanță locală aflat în patrimoniul public al județului Gorj, va fi redeschisă publicului vizitator începând cu a doua jumătate a lunii octombrie a.c.
Consiliul Județean Gorj a derulat lucrări de consolidare-restaurare a imobilului dar și lucrări de reamenajare a terenului aferent. Aici vor fi organizate Secția de Științele naturii a Muzeului Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” precum și un Centru de cercetare interdisciplinar al instituției muzeale, fiind cunoscut faptul că marele savant Ion Popescu-Voitești (noiembrie 1876 – octombrie 1944) a lăsat moștenire județului Gorj o valoroasă colecție paleontologică şi de mineralogie.
Astfel, expoziția permanentă amenajată în cadrul obiectivului turistic va cuprinde elemente privitoare la viața și activitatea geologului Ion Popescu-Voitești: documente, fotografii, obiecte personale dar și o colecție de geologie (diferite tipuri de flori de mină) și malacologie.
Execuția intervențiilor de consolidare-restaurare s-a încadrat în graficul propus în proiectul de investiție pentru întregul obiectiv (alcătuit din corp clădire principal, corp anexă și curte imobil), fiind finalizată în termenul anunțat la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (septembrie 2021-septembrie 2023). Investiția s-a realizat în integralitate cu fonduri din bugetul propriu al județului Gorj, valoarea totală fiind de aproximativ 4 milioane de lei (inclusiv T.V.A).
Reamintim principalele categorii de lucrări executate la obiectivul de investiție Casa memorială ”Ion Popescu-Voitești”– situat în satul Voiteștii din Vale, comuna Bălănești: consolidare ziduri de cărămidă, grinzi și stâlpi atât în zonele interioare și cât și cele exterioare, cu armături și retencuirea acestora; montare tâmplărie din lemn stratificat la interior și la exterior, păstrându-se dimensiunile, forma și decorațiunile inițiale; amenajare grupuri sanitare; înlocuire țiglă și planșee din lemn; montare jgheaburi și burlane din tablă; realizare sistem drenaj a apelor pluviale prin rigole perimetral construcțiilor; rețea canalizare și alimentare cu apă; izolare beci la anexa casei memoriale, inclusiv armarea pereților, stâlpilor și grinzilor; reamenajarea peisagistică a zonei verzi din curtea imobilului inclusiv cu refacerea integrală a gardului și restaurarea porții de acces din lemn, sculptată cu motive specifice gorjenești.
În completarea lucrărilor de consolidare-restaurare s-au realizat: instalația electrică, instalația sanitară, instalația de paratrăsnet și de împământare, instalația de încălzire (cu pompă de căldură) și aer condiționat.
”Vila Luna”
Pe lângă frumusețea arhitecturală și destinația științifică, monumentul istoric din Bălănești dezvăluie și o poveste romantică, de familie.
După finalizarea construcției, ce poartă amprenta arhitectului Iulius Doppelreiter ca multe alte edificii din Târgu Jiu, marele savant Ion Popescu-Voitești hotărăște ca aceasta să poarte numele soției sale, Elena (Luna– cum i se spunea familiar), cu a cărei personalitate se va identifica și pe care o va iubi și respecta până în ultima clipă a vieții sale.
Construită în stil neoromânesc în anii 1938-1940, ”Vila Luna” se remarcă printr-o frumoasă volumetrie și un decor sobru care îi oferă o notă de unicitate. Concepută pe două nivele, pe lângă partea de funcționalitate gândită prin accesul facil exterior-interior dintr-un vestibul spațios și modul de compartimentare a spațiilor principale, se evidențiază o frumoasă scară de lemn masiv cu motive tradiționale care domină întregul interior al casei, făcând legătura dintre încăperile de la parter și cele de la etaj. Inspirația din arhitectura populară gorjenească se va regăsi și la pridvoarele și logiile foarte ample ce definesc conturul imobilului precum și la ușile sculptate de la intrare.
”Vila Luna” se va încadra perfect zonei rustice cu dealuri împădurite și îi va aduce savantului momentele tihnite pe care și-a dorit să le petreacă împreună cu soția sa în ultimii ani ai vieții, în satul natal din Bălăneștii Gorjului.
Nu întâmplător, spre partea de sud-est, imobilul a fost prevăzut la etaj cu un generos pridvor exterior. Cu stâlpi de lemn și încadramente asemănătoare conacelor boierești, va fi folosit ca loc de belvedere, putând fi admirate casele, biserica satului, poienile și pădurile înverzite de la marginea satului Voiteștii din Vale.
Pentru omul Ion Popescu-Voitești doamna Elena (Luna) era reperul întregii sale vieți. Ea îi va fi imboldul și sprijinul moral de a-și crea o carieră strălucită care îi va aduce o binemeritată recunoaștere internațională în mediul academic dar și motiv de atașament sufletesc, dându-i permanent sentimentul de ”acasă”. Astfel, îi va dedica prima sa carte de paleontologie, iar una din marile sale descoperiri (primul unionid determinat din Ponțianul românesc) va primi numele soției. Nu o va uita nici în încercările poetice, scriindu-i versuri de un romantism dezarmant pentru orice cititor.
Deși o prezență discretă în viața publică a savantului, cu profundă afecțiune și admirație, Elena îi va fi alături la fiecare pas, îi va corecta lucrările și se va ocupa de toate obligațiile casnice ale familiei. Timp de mai bine de trei decenii, vor trăi împreună momente de satisfacție cu fiecare descoperire pe care Popescu-Voitești o va face, îl va însoți la congresele internaționale la care soțul era invitat să țină prelegeri iar când acesta își va înceta activitatea didactică ”la limită de vârstă”, după 44 de ani destinați studierii pământului românesc, îl va urma în locurile natale din Gorj.
”…ultimul gând pentru acasă”
Pentru Ion Popescu-Voitești pasiunea pentru cercetare va rămâne vie și după ce se va retrage la ”Vila Luna” din comuna Bălănești-Gorj, unde va continua să primească vizitele studenților și va explora munții și pădurile din împrejurimi.
Vestea morții neașteptate a celui mai admirat și apreciat profesor universitar a umbrit mediul academic, de la cadre didactice până la studenți. S-a întâmplat într-una din plimbările de cercetare din preajma satului. A fost găsit cu fața în jos, ținând în mână un buchet de brândușe de toamnă pentru a-l duce acasă, soției…
După trecerea sa în neființă, la 4 octombrie 1944, Elena (Luna) îi va rămâne dedicată și îi va duce la îndeplinire până în cel mai mic detaliu toate dorințele exprimate prin testament încă din timpul vieții. Neavând urmași direcți, va împroprietări nepoții de soră ai defunctului dar, mai ales, se va ocupa de donațiile de cărți, studii de știință, hărți topografice și geologice din biblioteca personală a soțului, atât pentru Laboratorul de geologie al Facultății de Științe a Universității București cât și pentru comuna Bălănești. Ulterior, în memoria marelui savant, va dona o importantă sumă de bani Academiei de Științe din România. Conform testamentului, va transfera ”Vila Luna” în proprietatea autorităților publice în scop cultural și științific.
Mulți ani la rând, Elena (Luna) va reveni în fiecare vară la Voitești, unde va locui într-o singură cameră, neputând să se desprindă de locul care i-a dat cu atâta generozitate sentimentul de liniște și familie.
Aducem în atenție una din consemnările rămase peste timp, ce poate fi considerată cea mai frumoasă ultimă amintire despre omul Ion Popescu-Voitești.
”L-am revăzut pe profesor în 1944: eram la Săcel-Gorj. Trecuseră 5 ani dar m-a recunoscut imediat. Într-o duminică însorită de august am pornit un grup mic, peste dealuri și văi, până la Voiteștii din Vale, pentru a-l vizita acasă. Era plecat pe teren, dar soția ne-a oprit călduros, asigurându-ne că va veni până la timpul mesei. Așa a și fost. Din pridvorul casei îl vedeam cum venea încet pe cărarea din fața casei. A manifestat o mare bucurie văzându-ne. Ne-a vorbit cu multă însuflețire, ne-a arătat la ce lucrează, ne-a arătat colțurile casei, mărturisindu-ne că acea casă dorește să devină un adăpost bun pentru geologii care vor veni să lucreze în regiune.
Am făcut câteva fotografii și în asfințitul soarelui ne-am luat rămas bun. Profesorul a rămas sub bolta porții oltenești, salutându-ne cu mâna în aer mult timp până ce o cotitură a drumului ne-a silit să-l pierdem din ochi. Aceea zi a fost cu adevărat o zi mare, o zi de neuitat. Stabilisem să lucrez o hartă în tuș, acolo, la Voitești, și să facem ieșiri pe teren, pe valea Inoasa și pe dealurile Voiteștilor. Nu am mai avut acest noroc.
După o lună și ceva, profesorul Voitești, fiind suferind de inimă, a încetat din viață în timp ce se întorcea spre casă de pe teren. A căzut cu fața la pământ, pământul gorjean pe care l-a iubit, pe care a copilărit pe care l-a cercetat și la care a revenit. În mână i s-a găsit un buchețel de brândușe de toamnă, ultimul lui gând pentru acasă.”
(Ecaterina Roșculescu, fostă studentă- în volumul Ion Popescu-Voitești autori Ion Mocioi, Ilie Huică)
Incontestabil, Ion Popescu-Voitești a fost și rămâne una din marile personalități pe care Gorjul le-a dat lumii. Impresionează nu doar prin activitatea științifică laborioasă dar și prin modul exemplar în care a trăit, purtând cu dragoste și mândrie originea-i gorjenească.
BIROUL DE PRESĂ
