☗ Acasă > Județul Gorj

Județul Gorj

Județul Gorj

Orice om, orice loc din lume, are o poveste, o istorie … O poveste de care își leagă rădăcinile, cultura, tradițiile, amintirile și, nu în ultimul rând, mândria de a fi parte a acestei istorii care se scrie în fiecare zi.     

Și noi, la rândul nostru, avem povestea noastră. Una frumoasă, despre oameni calzi și primitori, care încă păstrează vii tradițiile și obiceiurile care îi definesc, despre oameni cu frică de Dumnezeu, care au știut și vor ști mereu să îi mulțumească din adâncul sufletului, pentru minunile cu care i-a binecuvântat. 

Gorj1-1

Povestea noastră este scrisă într-un loc de o frumusețe răpitoare, presărat de peisaje a căror măreție îți taie răsuflarea, de legende memorabile și, nu în ultimul rând, de oameni care și-au lăsat amprenta asupra istoriei țării sau care au schimbat, pentru totdeauna, viziunea lumii asupra artei.

Acest loc se numește Gorj.

Județul Gorj  este unul dintre cele 41 de județe ale României. Reședința lui este municipiul Târgu Jiu.  Situat în partea de sud-vest a României, pe cursul râului Jiu, la poalele munţilor Godeanu, Vâlcan şi Parâng, Gorjul este un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde de secole apa îmbrăţişează şi modelează stânca asemenea unui maestru iscusit şi tăcut..

Atestat încă din paleoliticul mijlociu, Gorjul a înfruntat timpul şi, în ciuda poziţiei mai puţin favorabile din punct de vedere al nivelului general de dezvoltare, este unul din judeţele bogate în resurse natural variate, atât ale solului, cât şi ale subsolului.

Despre  numele acestui judeţ se poate spune că este prescurtare a vechii denumiri slave  „Gornemu”, „Jiliu” adică „Jiul de Sus” sau „Jiul de Munte”  care treptat  s-a transformat în „Gorjii”, apoi „Gorjiu” și, într-un final, în Gorj.

Aici,  te invităm, dragă călător, să poposești.  Te invităm să călătorești  cu noi în timp, să trăiești frumusețea vieții oamenilor de altădată, să îți pleci, smerit, capul în fața lui Dumnezeu,  să atingi piatra cioplită neasemuit de „magul” nostru de la Hobița, să urci spre cer pe cărările șerpuinde din munții noștri măreți și să cobori în adâncul pământului, unde Zamolxis a cunoscut nemurirea.  

Istorie

Izvoarele istorice atestă faptul , că încă din paleoliticul mijlociu , oamenii  și-au gasit adăpost în peșterile locului, osemintele lor fiind scoase la iveală de arheologi și speologi la Baia de Fier și Broșteni. S-au descoperit așezări din  epoca neolitică și cea a bronzului  la Bălești, Crasna, Vladimir, Runcu și Telești. Astfel, în zona cheilor Oltețului, pe muntele Padeș, a existat o puternică cetate geto-dacă (sec. II-I î. Hr.).

Cercetările arheologice sistematice efectuate de instituții specializate, între care și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, au dus la descoperirea  complexului de fortificații romane de la Bumbești-Jiu, a castrelor cu val de pământ de la Cătunele, Pinoasa-Vârt, precum și a așezărilor civile romane de la Săcelu, Ciocadia, Târgu Jiu, Slobozia – Bârsești, care atesta o viață romană intensă. După retragerea armatelor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația autohtonă a continuat să viețuiască neîntrerupt pe aceste meleaguri, în așezări compacte.  

În secolul al XIII-lea  județul  a fost o  parte distinctă a formațiunii politice condusă de Litovoi.  În Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247) se vorbește despre Voievodatul lui Litovoi, care se întindea pe ambele maluri ale Jiului, iar în Transilvania mergea până în regiunea Hațegului. În sud, țara lui Litovoi se întindea până la vărsarea Jiului în Dunăre. Județul Gorj este menționat documentar în timpul lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418), în hrisoavele din anii 1385 și 1387, sub denumirea de județul Jaleș, iar de la sfârșitul secolului XV poartă numele de județul Gorj. Din  documente datând din 1385,  sunt consemnate și localitățile Tismana și Dabaceni, ultima fiind fosta reședință a Gorjului.

Dezvoltarea târgurilor  în epoca evului mediu a făcut cu putință mutarea  reședinței județului Jaleș,  de la Dăbăcești la Târgul de pe Jiu,   unde se întâlneau drumurile comerciale dintre est și vest și dintre sud și nord.  Județul Gorj se menține ca unitate administrativ teritorială de sine stătătoare  și în perioada regimului turco-fanariot (1716-1821).

Din judetul Gorj,   în luna  ianuarie  1821 se declanșează mișcarea care a reprezentat în istoria Principatelor Române sfârșitul vechiului regim  și începutul epocii moderne. Acest proces de renaștere națională  îl are în fruntea sa pe Tudor Vladimirescu, originar din Vladimir, care, la Padeș, dă citire proclamației către popor, un adevărat program al revoluției.

Evenimentele din anul  1848  vor cuprinde și județul Gorj,   „Proclamația eliberatoare” fiind citită la Târgu Jiu, la 20 iunie 1848.  În cadrul guvernului provizoriu,  se remarcă activitatea generalilor Gheorghe Magheru  originar din Gorj și Christian Tell, născut în Brașov cu origini gorjenești, ce vor reprezenta județul în Adunarea Constituțională.

Efective militare gorjene vor participa la Războiul de  Independență în crâncenele încleștări de la  Vidin, Rahova, Smîrdan și Grivița. 

În timpul Primului Război Mondial eroismul gorjenilor se face remarcat,   când, sub conducerea generalului Ion Dragalina,  în octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, s-a înregistrat prima respingere a ofensivei trupelor germano-austro-ungare. Din rândul populației gorjene s-a ridicat și tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu originară din Vădeni, care și-a dat viața pentru apărarea pământului românesc în timpul luptelor de la Mărășești din august 1917.

Alți  eroi gorjeni și-au găsit sfârșitul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,  Gorjul având, de altfel, cel mai mare număr de eroi raportat la populația sa vremelnică, după cum are și cel mai mare număr de generali și ofițeri superiori care și-au închinat viața libertății și neatârnării vetrei strămoșești.

În memoria lor, sute de Monumente ale Eroilor străjuiesc satele Gorjului  ca niște santinele eterne ale acestui pământ. Acelorași eroi , Constantin Brâncuși le-a închinat în anul 1938  cel mai grandios omagiu artistic: Ansamblul sculptural — Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, de la Târgu Jiu. 

Geografie

Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (sud-est), Mehedinți (sud-vest), Caraș-Severin (nord-vest), Hunedoara (nord) și Vâlcea (est).  Suprafaţa totală a judeţului este de 5602 km² având în componenţa sa 7 oraşe (Târgu Cărbunești, Ţicleni, Tismana, Turceni, Novaci, Rovinari, Bumbeşti-Jiu), 2 oraşe municipiu ( Târgu Jiu și Motru) şi 61 de comune. La recensământul din 2011 a fost înregistrată o populaţie de 341594  locuitori, cu o densitate de 61 locuitori pe km².

În partea de Nord a  judeţului se ridică   zidul, aproape vertical, al munţilor Vâlcanului pe dreapta şi ai Parângului  pe stânga văii Jiului. Primii nu ating 2.000 m înălţime ; ceilalţi însă, depăşesc 2500, cu vârful Mândra. Chiar sub munţi se află o depresiune, netedă ca un şes,  străbătută de numeroase văi şi despărţită în mai multe compartimente: Tismana, Târgu Jiu, Polovragi. La sudul acestei depresiuni se înalţă între porţile largi ale văilor Tismanei, Jiului, Gilortului, alte culmi – dealurile subcarpatice – care coboară apoi treptat, până la mai puţin de 300 m în sudul judeţului.

Clima este temperat-continentală moderată cu influențe mediteraneene. Datorită configurației reliefului, clima este diferențiată în funcție de treptele de relief.

Apele, bine alimentate de ploile şi zăpezile munţilor, sunt numeroase şi se strâng toate în artera centrală a Jiului. Cele mai însemnate sunt, în afară de Jiu, Tismana cu Bistriţa, Gilortul, Amaradia şi Olteţul.
În munţi înalţi, coniferele sunt în luptă cu fagul, cu mesteacănul , cu plopul, chiar mai sus de 1.600 m. Ele urcă în schimb până spre 2.000 m, lucru rar în Carpaţii noştri. Fagul constituie esenţa principală atât în munţi şi în depresiune cât şi pe dealurile de peste 500 m. Pe dealurile mai joase, culmile sunt încă acoperite de întinşi codri de stejari. 

În depresiunea subcarpatică se exploatează antracitul, iar în zona dealurilor înalte se găsesc întinse zăcăminte de lignit, încă insuficient studiate.  Calcarele compacte din regiunea carstică a depresiunii dau o bună piatră de var şi de construcţie.

Turism

Cu un potențial turistic diversificat,  județul Gorj este reprezentat de cadru  natural pitoresc,  monumente de artă și arhitectură de mare valoare artistică (multe opere fiind de interes internațional),  reprezentând un important patrimoniu folcloric și etnografic, aceste așezări și locuri prezentându-și istoria din cele mai vechi timpuri până astăzi.

În Gorj se află peste 25 de trasee turistice montane pedestre, între care și două trasee turistice europene de lung parcurs (E3 și E7), trei zone de alpinism (Cheile Sohodolului – Runcu, Cheile Galbenului – Baia de Fier, Cheile Oltețului – Polovragi), cinci zone speologice ce alcătuiesc cel mai mare potențial speologic din România, o stațiune de schi (Rânca), precum și perimetre de vânătoare și pescuit ce atrag anual un mare număr de turiști.

Principalele atracții turistice și de interes în județul Gorj

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, cunoscut şi sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, proiectat şi construit de Constantin Brâncuşi și a fost inaugurat la  27 octombrie 1938.  Cele patru componente sculpturale — Masa tăceriiAleea scaunelorPoarta sărutului şi Coloana fără sfârşit — sunt dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit.

Masa tăcerii, lucrată în calcar și are un diametru de 2,15 m şi o înălţime de 0,88 m. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră, care măsoară simbolic timpul, şi sunt în număr de 12, amintind de numărul apostolilor.

Aleea scaunelor,  compusă din  două bănci de piatră şi  30 scaune din piatră , pătrate (în formă de clepsidră)  dispuse de o parte şi de alta a aleii în grupuri de câte trei, fac legătura între grupul Masa tăcerii şi Poarta sărutului.

Poarta sărutului,  este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi. Întregul monument are înălţimea totală de 5,13m, o lungime de 6,45m  şi o grosime de 1,69m

Coloana fără sfârşit, sau a „sacrificiului infinit”, reprezintă un adevărat   „testament spiritual” al artistului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 16 module (potrivit specialiştilor, sunt 15 întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, respectiv jumătate sus).

Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj Curtișoara

Este un muzeu în aer liber, situat în satul Curtişoara, judeţul Gorj,  în prezent cartier al oraşului Bumbeşti Jiu, care cuprinde monumente de arhitectură şi tehnică populară din Gorj. Curtişoara, localitate situată la numai 10 km nord de Târgu Jiu, capitala judeţului Gorj, pe partea dreapta a şoselei naţionale, beneficiază de amplasarea într-un cadru natural de excepţie care reproduce la scară mai mică aproape toate formele de relief. Inaugurat în anul 1975, muzeul şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.

Muzeul are o suprafaţa de circa 5 ha şi s-a coagulat în jurul unei părţi a domeniului familiei Cornoiu, moştenitoarea culei construită la începutul secolului al XVIII-lea, actualmente cea mai mare şi mai bine păstrata construcţie de acest tip din Oltenia.  Pe lângă cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea) au fost aduse şi remontate biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcţii ţărăneşti din lemn (case, pivniţe, pătule, instalaţii tehnice populare din secolele XVIII – XIX) cu mobilier ţărănesc, piese de port, ţesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Muzeul expune şi două biserici: prima o ctitorie a Bălaşei Cornoiu de la 1821 cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, iar a doua, aparţinând familiei Tătărescu, care au fost strămutate în anul 2002 de la Poiana Rovinari.

Casa muzeu „Constantin Brâncuși” Hobița

Dacă paşii te poartă pe meleagul stâncos al Gorjului, nu ocoli Casa memorială ”Constantin Brâncuşi”.     Situată la mai puţin de 25 km de Târgu Jiu, la Hobiţa, într-o zonă în care verdele crud îţi aduce aminte de puritatea începuturilor, a locurilor necălcate de om, bătrâna casă memorială păstrează amprenta artistului nepereche. Simplitatea, trăinicia, armonia, familiarul şi spiritualitatea profundă sunt doar câteva dintre cuvintele care încearcă să definească acest spaţiu sacru în care se simte parcă, după atâtea decenii, prezenţa artistului.

Satul Hobiţa (comuna Peştişani) se situează în partea de nord-vest a judeţului Gorj,  pe drumul ce leagă oraşul Târgu Jiu de localitatea Tismana. Străveche vatră de locuire, Hobiţa apare în documentele din veacul al XVI-lea purtând denumirea de Ohabița. Cu siguranţa, aşezarea este mai veche decât actul domnesc care îi atestă existenţa la 30 aprilie 1518, act dat în Bucureşti de domnul Tarii Romaneşti, Neagoe Basarab, lui Datco şi fratelui sau Mihail, care cumpăraseră ocine în mai multe sate, între care şi Ohabița. Marele dicţionar Geografic al României menţionează faptul că pe la 1900, Hobiţa era un cătun înzestrat cu două biserici de lemn, 140 ha de pădure de stejar, ceea ce a favorizat dezvoltarea prelucrării lemnului. Destinul acestei umile aşezări cu oameni pricepuţi a fost marcat de fiul acestui sat, cel care a ştiut cu mintea şi mâinile sale să întoarcă o pagina în istoria artei moderne: Constantin Brâncuşi. 

Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu

Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” (1894–1917) este situată în Târgu Jiu,  pe bulevardul cu același nume, la nr. 270 .

Construită în 1884 de părintii Ecaterinei, în comuna  Vădeni, aflată astăzi în  componenţa municipiului Târgu Jiu, casa țărănească adăpostește două camere: camera cu vatră și cea de dormit. În fața casei și pe latura de vest se află tinda.
Începând cu anul  1938 , devine  casa memorială „EcaterinaTeodoroiu”.  Fotografiile,   documentele   și obiectele personale  ale sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, reconstituie fidel atmosfera în care a trăit cea care a fost numită „Eroina de la Jiu”. 

Transalpina / Rânca

Transalpina (DN 67C)  este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai   înalt în  Pasul  Urdele (la 2.145 m).  Drumul face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba.

Transalpina străbate patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munţii Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porţiune de aproximativ 20 de km, în judeţul Vâlcea, unde se prezintă ca o „şosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpuşa (2.135 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) şi Muntinu (2.062 m).

Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele  surse susţin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de „coridorul IV strategic roman”.

Potrivit altor surse, şoseaua a fost refăcută şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare.

Cert este că acest traseu, cunoscut ca „Poteca Dracului”,  a fost iniţial o potecă de munte,  folosită de către păstorii din  Mărginimea Sibiului pentru a traversa munţii cu turmele de oi în Ţara Românească.

Având în vedere învăţămintele din Primul Război Mondial,  regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziţie un drum strategic,  pentru artileria montană,  trasă de cai,  care să poată fi parcurs de trupele care se mişcau între Vechiul Regat  şi Transilvania. Pentru stabilirea traseului viitorului drum, primul-ministru Gheorghe Tătărăscu a plecat pe munte de la Novaci la Lotru, însotit de 20 de călăreţi din Novaci, conduşi de învăţătorul Ion D. Giurgiulan. În urma acestei acţiuni, Gheorghe Tătărăscu a inaugurat lucrările de construcţie a drumului pe platoul Novaciului.

La inaugurarea drumului,  în anul 1939,  a participat  regele Carol al II-lea, însoţit de viitorul rege Mihai I, precum şi primul-ministru Gheorghe  Tătărescu şi soţia  sa Arethia. Aceştia au parcurs întregul traseu al drumului la bordul unei maşini de teren, la volan aflându-se chiar regele Carol al II-lea. După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de „Drumul Regal” sau „Drumul Regelui”, care a înlocuit denumirea populară de „Poteca Dracului”.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare.

Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii. În acest moment șoseaua este asfaltată în întregime.

La 63 de kilometri distanţă de Târgu Jiu, la altitudinea de 1.600 m,   se află  staţiunea montană Rânca.   Accesul se face pe şoseaua Transalpina,  din oraşul Novaci.  Aflata în apropiere de vârful Papuşa,  lacul Gâlcescu sau Obârşia Lotrului, staţiunea este locul ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă sau pentru zborurile cu parapanta. Pentru sporturile de iarnă, sunt amenajate cinci pârtii de schi, una  fiind dotată şi cu instalaţie de nocturnă.

Fiind o zonă cu potențial pentru turismul de iarnă și schi, cu precipitații bogate sub formă de zăpadă și temperaturi mai scăzute pentru altitudini de 1400 m-1600 m, optime pentru o stațiune de acest tip, stațiunea Rânca a cunoscut o dezvoltare rapidă.

Rânca este o zonă excelentă de freeride, fanii de snowboarding  și schi extrem au un imens domeniu de off-piste,  punctul central fiind reprezentat de Vârful Păpușa  (alt. 2135 m). Zăpada măsoară peste 200 cm din decembrie până în aprilie, stratul de powder fiind întreținut de precipitațiile dese sub formă de ninsoare.

În fiecare an, în luna septembrie pe o porțiune de serpentine a DN67c între Novaci și Rânca se desfășoară Campionatul Național de Viteză în Coastă – etapa Rânca.                          

Cheile Sohodolului

Cheile Sohodolului se află la limita nordică a judeţului Gorj cu judeţul Hunedoara, în Munţii Vâlcan (o grupare ce aparţine lanţului montan Retezat-Godeanu din Carpaţii Meridionali), în partea nordică a satului Runcu, comuna Runcu.

Accesul se face din Drumul National 67D ce leagă municipiul Târgu Jiu de oraşul Baia de Aramă, urmărind indicatoarele din zona. Drumul este bine amenajat pe întinderea cheilor şi poate fi parcurs cu maşina, cu bicicleta sau cu piciorul.

Cheile Sohodolului reprezintă unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din România, peisaj întins pe aproximativ 12 kilometri în interiorul Munţilor Vâlcan, între localitatea Runcu şi Poiana Contului. Sunt cunoscute şi pentru faptul că aici s-au filmat numeroase scene din filmul Trandafirul Galben, avându-l în centrul acţiunii pe ineditul personaj Mărgelatu.

Zona Văii Sohodolului este o importantă rezervaţie floristică care adăposteşte  are o mare bogăţie de specii de plante, unele dintre ele fiind rare în flora ţării noastre

Cheile Oltețului

Cel mai îngust canion din Europa.

Aria naturală se află în  Munții Căpățânii,  aparținând lanțului carpatic al Meridionalilor,  în extremitatea nord-estică a județului Gorj,  pe teritoriul administrativ al comunei Polovragi , comuna aflată chiar la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Gorj.

La Chei şi la Peştera Polovragi se poate ajunge de pe DN 67, care leagă oraşul Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu.După aproximativ doi kilometri, drumul se bifurcă: către Mânăstirea Polovragi, care se poate vedea cu uşurinţă în faţă, şi, în dreapta, către Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Accesul se face pe un drum de macadam, care, în unele locuri, este cioplit în munte şi, de aceea, există senzaţia că blocul imens de piatră se prăvale peste tine.

Cheile Oltețului și Peștera Polovragi alcătuiesc o arie protejată de interes național. 

Valea Bistriței

Valea Bistriței  se afla pe raza comunei  Peștișani ,  judetul Gorj.  Accesul se face din Drumul National 67D ce leagă municipiul Târgu Jiu de  oraşul Baia de Aramă, urmărind indicatoarele din zona.

Părăsind  umbra  marelui  sculptor  în casa mică şi tăcută care sfidează parcă timpul, poţi pătrunde într-un loc fascinant, măreţ şi în acelaşi timp misterios:  Valea Bistriţei. Este o zonă sălbatică, mai puţin atinsă de civilizaţie, unde râul străbate şi modelează masivul muntos şi curge la vale până în apa Tismanei.  Ca să poată admira aceste frumuseţi virgine, călătorul trebuie să parcurgă, după ce trece de Pensiunea Casa Păstrăvarului, un traseu anevoios, dar efortul nu este în zadar, în faţă ţi se deschide un peisaj minunat, încărcat de legende şi de tradiţii! După câţiva kilometrii în faţă ţi se deschide Barajul Clocoţiş – şi, într-un final Cascada Dracilor  loc proiectat în legendă, care dă fiori oricărui călător. Oamenii locului spun că noaptea acolo vin dracii să facă baie. 

Cheile Galbenului

Cheile Galbenului sunt structuri geologice deosebit de pitorești formate pe valea râului Galben, în  partea de nord-est a judeţului Gorj. Cheile s-au format prin fenomenul de eroziune, care a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai masivului calcaros Polovragi-Cernădie, care stă în calea apelor ce coboară din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa râului a găsit o fisura în peretele de calcar pe care a lărgit-o cu timpul, datorită proceselor de eroziune. Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului, albia s-a adâncit iar peştera a rămas suspendată în peretele drept al cheilor. La fel ca în cazul Cheilor Olteţului şi la modelarea Cheilor Galbenului şi a Peşterii Muierilor un puternic impact l-au avut răcirile puternice din trecutul Pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea având un rol important în modificările climatice precum şi în hidrologia râurilor de suprafaţă ori din subteran. Teoria glaciaţiunilor a fost formulată de profesorul Alfred Bogli după ce acesta a cercetat o multitudine de perimetre carstice printre care câteva şi din Oltenia pentru a stabili condiţiile şi factorii ce au determinat schimbările.

Peștera Muierilor Baia de Fier

Peştera Muierilor se află în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România. Peştera are o lungime de aproximativ 7.000 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei,  Sala AltaruluiValul AltaruluiAmvonulCandelabrul Mare şi imaginea Stâncii Insângerate – denumită datorită scurgerilor oxidului de fier.

Alte câteva atracţii sunt Vălul MuieriiBazinele MariCascadele Împietrite, Dantela de PiatrăPoartaSala cu GuanoSala Turcului. În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir cu resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor străvechi.

 Peştera Polovragi

Peştera Polovragi se găseşte în Munţii Parâng, pe malul stâng al Olteţului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălţime faţă de talvegul râului, pe teritoriul comunei Polovragi , judeţul Gorj. Este o peșteră caldă și umedă (temperatură constantă – 9 grade și umiditate medie – 90%)  având  10 kilometri cartați de speologi și doar 800 de metri de galerie vizitabilă.

În conştiinţa localnicilor,  se păstrează vie o credinţă conform căreia,  liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peştera Polovragi.  Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi mânăstirii, să fie de origine dacică.

Primul  sector al galeriei  (aproximativ 400 m de la intrare)   prezintă o încărcătură emoţională de   excepţie deoarece, fiind cea mai accesibilă porţiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puţin câte un simbol distinct. Începând cu sectorul al doilea, Sectorul Ogivelor, peştera devine tot mai interesantă din punct de vedere geomorfologic: dantelării de ţurţuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră, etc., unele dintre forme căpătând chiar denumiri graţie spectaculozităţii lor. 

Mănăstirea Tismana

Mânăstirea Tismana a fost întemeiată de Sfântul Nicodim, fiind cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească.  Prima biserică a fost construită din lemn de tisa, de unde vine şi numele mânăstirii. Biserica actuală a fost  zidită de Radu-Vodă, tatăl lui Mircea cel Bătrân, la finele veacului al XIV-lea. De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mânăstirea fiind ctitorie voievodală şi un puternic loc strategic.

În anul 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb iar 21 ani mai târziu domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari. Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mânăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mânăstirii. Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făurit și domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Acces: DN67D Târgu Jiu – Baia de Aramă, dreapta Tismana (km 31), mânăstire (6 km).

Mănăstirea Polovragi

Mânăstirea Polovragi a fost zidită în jurul anului 1505, de Radu Comisul şi Pătru Spătarul. În anul 1645, logofătul Danciu Paraianu ctitoreşte actuala biserică, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. Închinată Sfântului Mormânt de cel de-al doilea ctitor al său, Mânăstirea Polovragi este răscumpărată de domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în anul 1693 şi facută metoc al Mânăstirii Hurez.

Complexul  mânăstiresc  Polovragi  este  amplasat  în  apropierea  Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi  din județul Gorj. Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.

Între  anii 1962-1969, acest locaș a fost renovat , redându-i-se starea inițială și aspectul unui adevărat monument istoric.

Acces: DN 67 Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu – Milostea(km 57) dreapta, Polovragi 3Km.

Mănăstirea Lainici

Mânăstirea Lainici are un trecut încă învăluit în mister, începuturile acestui lăcaş de cult nefiind cunoscute cu precizie. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim ar fi construit după Vişina şi un schit din lemn la Lainici. Prigoana Împarătesei Imperiului Austro-Ungar Maria Tereza, care a distrus majoritatea mânăstirilor ortodoxe din Ardeal, la jumatatea sec. al XVIII-lea , se pare ca ar fi ajuns până aici. Biserica ctitorită din sec. XIV-lea al XV-lea ar fi fost distrusă în acea perioadă. Începând cu a doua jumatate a sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mânăstirea Lainici.

Mânăstirea a fost distrusă complet în timpul Primului Război Mondial, trupele germane intrând cu caii în biserică, furând odoarele, clopotele, arzând arhiva şi devastând cimitirul. După război  mânăstirea este reconstruită de un grup de monahi de la Mânăstirea Frăsinei.

Acces: DN66 Târgu Jiu-Bumbeşti-Jiu, loc. Lainici (km 32).

Caracteristic arhitecturii Olteniei medievale sunt culele, locuinţe fortificate ridicate de mica boierime cu scopul apărării şi supravegherii domeniilor. În Gorj, documentele amintesc 24 astfel de construcţii, dintre acestea, în forma originară, păstrându-se până astăzi doar 3. În Europa, se întâlnesc doar în zona balcanică, iar în România în Oltenia şi Argeş

Cula Cartianu din satul Cartiu, judeţul Gorj a fost construită în secolul al XVIII-lea (ridicată în 1760 – după cum arată documentele vechii familii a Cartienilor) de ceauşul Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a deţinut peste 400 de hectare de teren în satul Cartiu. Se află la 12 km de Târgu Jiu. Deşi iniţial a avut forma clasică a unei cule, de-a lungul timpului clădirea a suferit mai multe intervenţii, ajungând la forma unei case, stadiu în care se prezintă şi astăzi. Clădirea are un parter şi două etaje cu câte trei camere. Parterul uşor îngropat, este alcătuit din două beciuri boltite, cu intrări separate. Acestea sunt legate pe latura de est printr-o sală deschisă, având ca element de decor două arcade masive din zidărie de piatră şi cărămidă. Zidurile groase sunt construite din bolovani de râu şi piatră până la înălţimea de 1,2 m, peste acest nivel zidăria fiind realizată din cărămidă. În exterior există pridvoare ataşate pe toate laturile clădirii şi două scări exterioare din lemn. Primul etaj are, în jurul nucleului de trei încăperi, un pridvor amplu, întrerupt pe latura de est. La etajul al doilea, împărţit în acelaşi fel ca şi primul, pridvorul este delimitat numai de stâlpi de lemn. Aceste pridvoare care „îmbrăţişează“ casa (aşa-zisele „săli din lemn“) au fost adăugate în 1821 pe o structură iniţială de tip culă.

Cula Cartianu

Oameni care și-au lăsat amprenta asupra istoriei țării noastre sau care au schimbat, pentru totdeauna, viziunea lumii asupra artei

Constantin Brâncuși

 

Constantin Brâncuși  (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni.

Marele  sculptor  a învăţat de la meşterii  satului,  în primul  rând de la tatăl şi bunicul său,  priceperea de a ciopli lemnul care,  în mâinile sale, capătă viaţă. În Hobiţa, la tot pasul, Brâncuşi a avut la tot pasul  repere pentru meseria pe care a ridicat-o la rang de artă, sculptura: de la casele frumos împodobite, la bătrâna biserică de lemn cu fruntarul crestat şi sprijinit pe stâlpi ce evoca obârşia viitoarei Coloane Infinite până la cimitirul satului, cu troiţele şi crucile înflorate. Meşterii hobiţeni erau peste tot; ei au îmbinat mereu iscusinţa de constructori cu talentul de decoratori.

Dornic să cunoască lumea care-l atrăgea, la 11 ani fuge de acasă la Târgu Jiu, apoi la Slatina şi Craiova. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova  pe care o absolvă, în numai patru ani în loc de cinci, vine la București unde termină Școala de Bellearte în 1902. În 1904 decide să plece, pe jos, la Paris, unde lucrează un timp în atelierul renumitului Auguste Rodin.

În 1914 are prima expoziţie personală la New York, după care urmează cea mai prolifică etapă a creaţiei sale, iar faima şi influenţa sa asupra sculpturii în lume este în continuă creştere.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși in varsta de 81 ani se stinge din viață , la ora 2 dimineața,   la Paris, cu amărăciunea în suflet că nu i-a fost permis să-şi mai revadă măcar o dată ţara. La 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile şi Elena Teodoroiu. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu.
Etapa finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În condiţiile declanşării primului război mondial, elevă fiind, Ecaterina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Piteşteanu.

În vara anului 1914 Ecaterina revenea la Târgu Jiu activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”.Din iunie până în august 1916 Ecaterina s-a aflat din nou la Târgu Jiu unde activează în cadrul cohortei “Domnul Tudor” .

După declanşarea războiului, ca urmare a deselor vizite făcute fratelui său pe linia frontului,  Ecaterina va lua hotărârea de a participa activ la luptele purtate de către armata română împotriva invadatorilor germani.Din 23 octombrie/5 noiembrie 1916 şi până la sfârşitul lunii Ecaterina s-a aflat la Bucureşti unde a fost felicitată pentru eroismul său de către familia regală. 

Revenind pe front a participat la luptele de la 31 octombrie de la Sâmbotin. La 1/14 noiembrie 1916 fratele Ecaterinei, Nicolae a pierit în luptele de la Porceni. 

După ocuparea capitalei de către armata germană, în perioada 13-20 noiembrie 1916 are loc evacuarea armatei şi administraţiei româneşti în Moldova. Cu acest prilej, Ecaterina, fiind rănită, este evacuată la Iaşi, iar, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria.

În seara zilei de 22 august 1917, după lupte grele, Ecaterina se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, în zona Muncelului. În acele clipe, observând că inamicul pregăteşte un contraatac, Ecaterina a părăsit poziţia din tranşee dorind să-i determine pe soldaţii români să pornească la atac cu îndemnul : „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. Imediat a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile ocupate de Regimentul 40 de rezervă german, ultimele sale cuvinte fiind: „Înainte! Răzbunaţi-mă!”. Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţioneşti.

Un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu a fost ridicat la Târgu Jiu în 1935-1936, sub forma unui sarcofag din piatră sculptat în basorelief de către Miliţa Petraşcu şi amplasat în centrul municipiului Târgu Jiu între clădirea Prefecturii Gorj şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil”. 

Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir – d. 21 mai/7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

S-a născut în satul Vladimir,   județul Gorj într-o familie de moșneni. Tudor  Vladimirescu  și-a constituit  o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. A intrat în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente – și a participat la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a.

În 1806  a fost numit vătaf de plai la Cloșani,  adică administrator al  unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu ), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița. Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“. 

A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri.

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești  , Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în  noaptea de 21 mai/7 iunie , învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată.

Cu ocazia comemorării Bicentenarului Revoluției de la 1821 , anul 2021 a fost declarat în județul Gorj,  ,,Anul Tudor Vladimirescu”.

Valentin-Horațiu Mălăele

Valentin-Horațiu Mălăele  s-a născut la 1 august 1952, in Târgu Jiu, județul Gorj.

A urmat  Liceul Tudor Vladimirescu din  Târgu Jiu  și a avut prima  expoziție personală  de desene la casa de cultură din oraș în clasa a XII-a. Intenționa să urmeze Institutul de Arte Plastice din capitală dar a absolvit în 1975 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Octavian Cotescu. A fost repartizat la Teatrul Național din Piatra Neamț și a jucat în spectacole ca „Tinerețe fără bătrânețe” de Eduard Covalli, cu rolul lui Dorde pentru care a primit premiul de interpretare, în „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, „Muntele” de D.R. Popescu, „Eulenspiegel” de Charles de Coster, etc.
S-a mutat  în capitală și a jucat pe scenele Teatrelor Nottara, Odeon, Național, Bulandra , în roluri ca Fadinard din Palăria Florentină de Eugene Labiche, Profesorul din Lecția de Eugen Ionescu, Vanea din Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Tartaglia din Regele Cerb de Carlo Gozzi, etc..

A debutat în cinematografie în anul 1974, cu filmul „Muntele ascuns” iar din 1982 a regizat spectacole de teatru. 
Personalitate uriaşă a culturii româneşti contemporane, Horaţiu Mălăele şi-a afirmat de fiecare dată cu mândrie originea goijenească, promovând cu orice prilej oraşul natal şi judeţul căruia îi aparţine.

Sergiu Florin Nicolaescu

 Sergiu Florin Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, în Târgu Jiu, jud. Gorj. A fost  regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. 

Este de  departe   cel mai  prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme,  plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România).

A devenit   cunoscut prin mega – producții istorice  ca  Dacii (1966)  și  Mihai Viteazul (1970),   precum și pentru seria de filme  polițiste centrate în jurul personajului  fictiv Comisarul Moldovan. Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul Pistruiatul (1973). Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.

În dimineața zilei de  3 ianuarie 2013 marele regizor a încetat din viață  la vârsta de 82 de ani. După incinerare , urna cu cenușa  a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București . 

Ioan Culcer

Ioan Culcer  a fost un general și om politic român. S-a născut la data de 29 iulie 1853 în Târgu Jiu.

De-a lungul carierei a ocupat   diferite funcții,  cele  mai importante fiind  cele de Secretar  General  al  Ministerului de   Război, comandant de divizie și de corp de armată. În cel de-Al Doilea Război Balcanic a fost comandant al Corpului V Armată, iar la sfârșitul războiului a fost numit guvernator al Cadrilaterului.

Trecut în rezervă la începutul  anului 1916,  este rechemat în activitate la intrarea României în Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1 între 14/27 august – 11/24 octombrie 1916 , când a fost înlocuit la comanda de generalul Ioan Dragalina.

După  război  a intrat în politică,   fiind  ministru și  senator   din  partea   Partidului Poporului,   condusă  de generalul  Alexandru Averescu,  precum și președinte al  Asociației Generale a Ofițerilor în Rezervă și Retragere.

Moare în  septembrie 1928 fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu.

Maria Lătărețu

Maria Lătărețu s-a născut la 7 noiembrie 1911 în Bălceşti, Gorj. Încă din copilărie, Maria Lătărețu a cântat la hore, nunți, petreceri boierești .

În 1937 este descoperită în Gorj de o echipă de folcloriști alcătuită din Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop. Încântați de vocea, stilul și de repertoriul său tradițional, au invitat-o la București pentru a o înregistra. 

Una dintre cele mai îndrăgite interprete  de muzică tradițională și muzică populară din România,  a fost  numită pe rând: Privighetoarea GorjuluiCrăiasa cântecului românescPrințesa cântecului popular românesc . În cariera sa a susținut un număr mare de concerte, turnee atât în țară, cât și în străinătate a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV.

A decedat la data de 27 septembrie 1972 în Româneşti, judeţul Botoşani.

Ion Popescu – Voitești

Ion Popescu-Voitești s-a născut la 18 noiembrie 1876 în satul Voitești, comuna Bălănești, județul Gorj. După absolvirea școlii primare în satul natal, urmează cursurile liceului „Carol I“ din Craiova. Este student al Facultății de Științe, secția Științe Naturale a Universității din București, între anii 1895-1898.

În timpul războiului 1916 – 1918 ,  când o parte din bogățiile  naturale ale țării erau ocupate  de inamic,  guvernul l-a  însărcinat pe geologul gorjean să identifice bogății minerale în Moldova, necesare în perioada de criză, determinată de război. 

Ion Popescu-Voiteşti şi-a început cariera universitară în anul 1919, când a fost numit profesor titular la  Universitatea din Cluj şi director  al Muzeului de Geologie iar din  anul 1930 a fost numit în postul de director al Institutului Geologic al României.

Și-a consacrat întreaga  viață cercetării structurii pământului românesc,  din  analiza trecutului  geologic  descoperind modul de adăpostire a bogățiilor minerale. La 4 octombrie 1944, inima celui ce a iubit atât de mult pământul a încetat să bată, în timp ce se afla în mijlocul naturii.

Gheorghe Tătărăscu

Gheorghe Tătărăscu,   născut la 21  decembrie 1886, Poiana,  județul   Gorj,    a fost prim – ministru al României în perioada  1934 – 1937 și în perioada 1939 – 1940.  Între anii 1933-1947 a deținut și numeroase  portofolii ministeriale.    

Ca ministru  al Afacerilor Străine  (5 martie  1945 – 5 noiembrie 1947)  în guvernul Petru Groza,  Tătărescu a condus delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1946 – 1947).Din 1947 s-a retras din viaţa politică, iar anul următor i-a fost impus un domiciliu forţat. După o perioadă petrecută la conacul din Gorj, Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, fiind închis la penitenciarul din Sighet, dar a fost eliberat în 1955, căci a acceptat să lucreze în Comitetul Român pentru Repatriere. După doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, pe 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.

A fost căsătorit cu Arethia Tătărescu, președinta Asociației Femeilor din Gorj, implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncuși la Târgu Jiu.

Gheorghe Magheru

Gheorghe Magheru (n. 8  aprilie 1802,  Bârzeiu de Gilort,   județul Gorj –  d.  23 martie 1880, București)  a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu , apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați , ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească.

După  Revoluția  din 1948,  Magheru s-a refugiat în  Transilvania,  iar de acolo la Triest  și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic fiind unul din fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea Principatelor  Române.

Vasile Lascăr

 Vasile Lascăr  (1852 –  1907), s-a născut în anul 1852 la Șomănești, comuna Telești. Între anii 1879 – 1883 Vasile Lascăr a fost primar al Târgu Jiu-lui, perioada în care, în oraș s-a continuat alinierea și pavarea unor străzi, s-au ridicat diverse construcţii, s-au îmbunătăţit condiţiile de sănătate, s-a stabilit lista barierelor (intrări – ieșiri) orașului. În perioada 21 noiembrie 1896 – 30 martie 1897  și în perioada 21 noiembrie 1902 – 13 decembrie 1904 s-a aflat în fruntea Ministerului Internelor.  Vasile Lascăr a fost preocupat de reorganizarea și modernizarea administraţiei, susţinând necesitatea adoptării legii comuale, cu primari și notari școliţi, iar locul poliţiei comunale să fie luat de poliţia de stat și jandarmerie, care să păstreze ordinea și să păzească recoltele și vitele din mediul rural.

Ca un omagiu adusă  actvității  sale in cadrul  Ministerului Internelor ,   Școala de Agenți de Poliție  din Câmpina, județul Prahova,  poartă în  prezent numele „Vasile Lascăr”. 

George Uscătescu

George Uscătescu (n. 5 mai 1919, Crețești, Gorj – d. 11 iunie 1995, Madrid) a fost un filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

A fost profesor universitar  la  Universitatea Complutense   din  Madrid,  titular  al catedrei de filozofie şi profesor de onoare  al Universității din Roma, Buenos Aires, Moderna Ciudad de Mexico, Strassburg, Florența, Genova, Valencia, Veneția, Trieste, Palermo, Bologna.  George Uscătescu a fost președintele societății Ibero-Americane de filozofie, președintele Societății de Studii Umaniste „Giovani Gentile” din Roma.

După   evenimentele  din  1989  din România,   a fost printre primii  români din exil  care s-a  alăturat mișcării de emancipare  politică și culturală care a deschis noul curs al istoriei în România. 

Iosif Keber

Iosif Keber s-a născut la Târgu Jiu în 1897, într-o familie de evrei de origine flamandă. Din cauza faptului că evreii erau considerați străini, Iosif Keber și familia sa au avut multe probleme de-a lungul vremii. Părinții săi, împreună cu el, s-au refugiat în Moldova, în timpul primului război mondial.

A  urmat  gimnaziul  „Tudor Vladimirescu” (astăzi colegiu național),  unde i-a fost descoperit talentul pentru pictură de către profesorul său, Liviu Popa.  După terminarea liceului s-a înscris la cursurile Școlii de Arte Frumoase din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe George Demetrescu Mirea și Costin Petrescu, iar pe diploma de absolvire din 1923 a obținut numai calificativul ”foarte bine”.

Încă de pe băncile Școlii de Arte  Frumoase de la București,  Iosif Keber  s-a făcut remarcat prin diversitatea stilurilor adoptate și prin stilul propriu pe care îl impregna pe material.  A făcut pictură monumentală, gravură, desen, peisaj, portret sau natură statică.  Studiile și le-a desăvârșit, însă, în străinătate, acolo unde s-a specializat în pictura bisericească.

    

Dincă Schileru

Dincă Schileru  s-a născut la 6 noiembrie 1846 în comuna Schela. După căsătorie s-a mutat la Bîlteni și a început activitatea de negustor de vite și cereale. Din banii câștigați din comerț a ajutat oamenii săraci din Bîlteni și așa a ajuns să fie susținut de țăranii gorjeni, care l-au ales în 1876 reprezentant în Consiliul Județean Gorj, la numai 30 de ani. 

În anul 1879 a fost ales în Parlamentul României la Colegiul III de Gorj urmând o lungă carieră parlamentară până în anul 1911, cu mici întreruperi. Dincă Schileru mergea mereu în Parlament îmbrăcat în costum popular. 

A promovat portul popular oriunde  se  ducea,  în  țară  sau peste hotare.  De atunci  costumul popular pe care  îl purta,  poartă  și  astăzi denumirea  „port schileresc”.

A scăpat cu viaţă  dintr-un atentat ce s-a produs asupra lui, în seara de vineri,  24 octombrie 1880 în timp  ce  se întorcea  acasă  de la şedinţa Consiliului Judeţean, de la Târgu Jiu. A fost împuşcat, într-un atentat pus la cale de doi săteni Grigorie Bălteanu şi Dumitrache Şandru , primul fiind chiar primarul comunei.       

Dincă Schileru a  fost mereu preocupat de dezvoltarea economică  a județului Gorj,  deoarece acesta dorea binele oamenilor de aici. Deputatul  a adunat din curțile localnicilor din Schela  bucăți de antracit  cu care  a  mers în Anglia   convingându-i  pe englezi să vină să  investească la Schela,  unde au și deschis o mină.   Astfel,  Dincă Schileru a fost primul exportator de antracit din țară.

A învățat carte doar 42 de zile, dar s-a instruit singur, până în ziua în care a murit, fiind conștient că poți învăța câtă vreme respiri.

A încetat din viață la data de 3 iunie 1919. La 100 de ani de la moartea sa  Consiliul Județean Gorj a declarat anul 2019  Anul „Centenar Dincă Schileru”.

Christian Tell

Generalul Christian Tell  (12 ianuarie 1808 – 12 februarie 1884)  s-a născut la Brașov,  dar familia sa era originară  din Telești, Gorj.  Acest fapt  l-a determinat pe tânărul Christian Tell să se considere „fiu al Gorjului”.

În 1821,  când  izbucnise revoluția  pandurului  Tudor Vladimirescu,  Christian Tell a întrerupt cursurile școlare ca să participe la mișcarea gorjeanului său. 

La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea  departe de țară,  sfârșită cu întoarcerea  din exil în anul 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza.

A vrut să lase o amintire Gorjului iubit.  Astfel, din dorinţa lui Christian Tell, nepotul său Alexandru a donat mii de volume Primăriei Târgu Jiu și astfel a luat fiinţă Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj.

Elvira Godeanu

Elvira Godeanu s-a născut la 13 mai 1904, la Bucureşti.  Şi-a petrecut adolescenţa în Târgu Jiu.  În 1921, s-a întors în Capitală pentru a se înscrie la Conservator, Secţia Artă Dramatică, la clasa lui Constantin Nottara. A fost mai întâi angajată a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra şi apoi, din 1929, a Teatrului Naţional din Capitală. A urmat o carieră bogată, în care actriţa a interpretat roluri în piese de referinţă ale dramaturgiei: „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, „Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, „Apus de soare”, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, sau în filmele „Maiorul Mura” (1928, regia Ion Timuş), în care interpreta rolul Marianei Pătraşcu, „Povara” (1928, în regia lui Jean Mihail), în care juca rolul lui Mimi Predescu şi „Ciuleandra” (1930, în regia lui Martin Berger), în rolul Anitei.

Actriţa  s-a  stins la   3 septembrie 1991,  la Bucureşti.  În memoria ei,   în 1993,   a fost înfiinţat la Târgu Jiu,  Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, iar din ianuarie 1997 Fundaţia „Elvira Godeanu”.