☗ Acasă > Atracții turistice > Obiective de patrimoniu > Lăcaşe de cult

Lăcaşe de cult

Lăcaşe de cult​

Mănăstirea Tismana a fost întemeiată de Sfântul Nicodim, cu ajutorul voievodului Radu I (1377-1383). Prima biserică a fost construită din lemn de tisa, de unde vine si numele mănăstirii. Biserica actuală a fost sfinţită la 15 august 1377. Mănăstirea este considerată monument istoric.
Mănăstirea Lainici - are un trecut încă învăluit în mister, începuturile acestui lăcaș de cult nefiind cunoscute cu precizie. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim ar fi construit după Vișina și un schit din lemn la Lainici.
Mănăstirea Polovragi - a fost zidită în jurul anului 1505, de Radu Comisul si Pătru Spătarul. În anul 1645, logofătul Danciu Paraianu ctitoreşte actuala biserică, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab.
Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul – Cămărăşeasca” este aşezată pe malul drept al râului Gilort, la nord¬est de oraşul Târgu-Cărbuneşti. Este zidită în anul 1780 de catre Polcovnicul Mihai Coltescu în timpul Voievodului Alexandru Ipsilanti. Se afirma că din pronaos pornea un tunel subteran prin care se putea ajunge în caz de primejdie pe celălalt mal al Gilortului, tunel surpat in 1946.
Mănăstirea Vişina - se află la ieşirea din defileul Jiului, pe şoseaua ce leagă oraşul Târgu-Jiu de Petroşani. Prima atestare documentară a acestei mânăstiri o avem într-un document al lui Neagoe Basarab din anul 1514. Din vechea Mânăstire Vişina s-au păstrat doar ruinele bisericii. Mânăstirea Vişina a fost reînfiinţată în anul 1994.
Mănăstirea Dealu Mare se află aşezată în vârful Dealului Mare, loc cunoscut sub denumirea Cioaca lui Surcel. Biserica a fost zidită în anul 1865 de C. Savoiu, boier cu tendinţe liberale. A fost desfiinţată în
anul 1959 şi reînfiinţată în 1992.
Mănăstirea Crasna - este ctitoria vel-pitarului jupan Dumitru Filisanu, nepot al Banului Craiovei, Dobromir, şi văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, de la sfârşitul sec. al XV-lea. Biserica Mânăstirii Crasna a fost terminată în 1637. Biserica Mânăstirii Crasna este construită în stil bizantin, cu o singură turlă deasupra naosului.
Mănăstirea Icoana - este cea mai nouă din Gorj, construcția lăcașului de cult din cărămidă fiind încheiată în 2014. Viața monahală a început aici încă din anul 1996, în 2007 fiind adusă aici și biserica din lemn. Este așezată într-o zonă pitorească din nordul județului, la poalele muntelui Parâng.
Mânăstirea Târgu Logreşti - a fost închinată Episcopiei de Râmnic în anul 1785. În perioada 1830-1840 a servit ca biserică de mir şi a fost parasită după secularizarea averilor mânăstireşti.
Mănăstirea Strâmba-Jiu - este ctitorită în 1597-1599 de Stoichiţă Raioşeanu, soţia sa Dochia şi nepotul său Miloşi, pe locul unui schit mai vechi, din 1519. În anul 1525, Schitul Strâmba este menţionat ca metoc al Mânăstirii Govora. În 1731, în vremea domnitorului Alexandru lliaş,devine metoc al Mânăstirii Tismana.
Mănăstirea Sfântul Ilie din Dobrița, Comuna Runcu, este printre cele mai nou ctitorite în Gorj. Datează ca lăcaș de cult din anul 2005, când Înalt Prea Sfințitul Teofan a pus prima piatră de temelie a mănăstirii, inițial funcționând doar ca o mică bisericuță din lemn. Locația mănăstirii este fabuloasă, oferind o priveliște uluitoare de la înălțime asupra județului Gorj.

  *Click pe imagini pentru localizare cu Google Maps

Construcţiile de cult sunt reprezentate de 184 de biserici, din care 119 din lemn şi 65 de zid.  O statistică a bisericilor de lemn din România înscrise în Lista monumentelor istorice, arată că Gorjul se poate mândri ca fiind judeţul cu cele mai multe astfel de obiective de patrimoniu cultural naţional.

În arhitectura religioasă din Gorj, bisericile din lemn mărturisesc despre o civilizaţie a lemnului cu rădăcini adânci în timp. Făurite dintr-un material perisabil, prin grija micilor comunităţi locale, ele au dăinuit peste veacuri şi întâlnim astăzi construcţii de acest tip vechi de peste 300 de ani: Biserica de lemn „ Sfinţii Arhangheli”, Ceauru, comuna Băleşti, realizată în 1672, Biserica de lemn „Intrarea în Biserică” de la Slăvuţa, comuna Cruşeţ construită în 1684, la care se adaugă un număr însemnat de obiective de secol XVIII.

Subiect al lucrărilor de specialitate, de arhitectură sau de istorie, bisericile de lemn îşi găsesc cu greu dovada anului ctitoririi marcată explicit prin pisanii sau alte însemnări pe elementele constructive. Dar tocmai absenţa pisaniei e o dovadă a vechimii lor, aşa cum diferitele însemnări ale anilor  de pe stâlpii din pridvor sau de pe alte elemente ale edificiilor nu vorbesc întotdeauna despre anul construcţiei, ci despre anul unor refaceri sau reparaţii. Bisericile şi-au consemnat istoricul începând cu arhitectura şi continuând cu marcarea pe elementele constructive sau decorative a datelor care ajung printr-o „citire” atentă să ne vorbească despre naşterea şi prefacerea lor în timp.

Specific pentru bisericile de lemn din Gorj este dispunerea temeliei direct pe pământ, prezenţa peretelui plin între pronaos şi naos („Adormirea Maicii Domnului” de la Didileşti, comuna Câlnic; „Sf. Vasile” de la Pieptani, comun Câlnic; „Intrarea în Biserică”, Ungureni-Oprişeşti, comuna Crasna), precum şi absenţa clopotniţei peste pronaos (Ioana Cristache-Panait, Arhitectura de lemn din judeţul Gorj, Bucureşti 2001, p. 16-18). Ctitorii lor sunt cei care au scris istoria acestor locuri, moşnenii (oameni liberi ), urmaţi de preoţi şi în rare situaţii de boieri.

Din punct de vedere tipologic, planul după care au fost construite are particularităţile sale. Altarul în prelungirea navei, fără proscomidie şi diaconicon, este forma cea mai des întâlnită şi care vorbeşte despre vechimea bisericilor de lemn din Gorj ca şi la numeroasele exemplare unde se întâlneşte altarul decroşat poligonal.  Forma arhaică  a acestuia din urmă se distinge prin intersecţia în ax a laturilor de nord şi sud  întâlnită  la  Înălţarea Domnului, Târgu Cărbuneşti, Pojogeni-Ciopleşti; Sf. Voievozi, Pârâu Viu, Berleşti; Sf. Îngeri, Pojogeni,din Văi; Sf. Nicolae,Ştefăneşti,Târgu Cărbuneşti; Sf. Gheorghe Pişteştii din Vale, Bălăneşti; Adormirea Maicii Domnului, Dealul Cârţâneştilor, Scoarţa, toate exemplarele fiind situate în zone izolate pe coline şi văi, condiţie care le-a asigurat supravieţuirea într-o formă nealterată de intervenţii ulterioare.

Bisericile din zona centrală a Gorjului se caracterizează prin decroşarea laturilor de nord şi sud ale altarului pentru obţinerea  în consolă a celor două mese necesare desfăşurării ritualului religios, proscomidarul şi diaconiconul . Acestui tip îi aparţin 42 de biserici care au ambele nişe  („Sf: Arhangheli”, Doseni, „Intrarea în Biserică“, Mirosloveni, comuna Albeni; „Sf. Arhangheli“, Sohodol, com Baia de Fier; „Sf. Arhangheli“, Toropi, Sf. Dumitru“, Podini, Voiteştii din Deal, comuna Bălăneşti; „Sf. Arhangheli”, Ceauru, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Voievozi” Stolojani, „Sf. Ioan Botezătorul” Stolojani, comuna Băleşti; „Sf. Gheorghe“, Bălăceşti, comuna Bolboşi; „Sf. Voievozi” Valea Pojarului, comuna Bustuchin; „Sf. Vasile” Pieptani, comuna Câlnic; „Adormirea Maicii Domnului” Crasna din Vale, comuna Crasna). La 17 exemplare întâlnim doar proscomidarul (Cuvioasa Paraschiva de la Glodeni-Bâşnegi; Adormirea Maicii Domnului, Bălăneşti-Ciorăşti; Sf. Nicolae Ciocadia de Sus, Bengeşti-Ciocadia; Intrarea în Biserică, Crasna din Deal şi Adormirea Maicii Domnului, Crasna din Vale; Sf. Voievozi, Larga, Muşeteşti; Naşterea maicii Domnului, Bobu şi Duminica Tomii, Lazuri, comuna Scoarţa).

Meşterii care au lucrat aceste edificii s-au inspirat din arhitectura bisericilor de zid, fapt observat atât în modalitatea de obţinere a proscomidiei şi diaconiconului prin decroşarea laturilor de nod şi sud ale altarului care amintesc de absidele bisericilor din zid, dar şi în decorul cornişelor care imită pe cele de zidărie cu cărămizile aşezate pe colţ, în retragere succesivă  întâlnit la 52 de exemplare (Sf. Voievozi, Stroeşti, comuna Arcani; Sf. Dumitru, Glodeni, Cuvioasa Paraschiva Bâşnegi, Glodeni, Sf. Dumitru, Voiteştii din Deal, Sf. Voievozi, Taşcăi, Voiteştii din Deal, comuna Bălăneşti; Sf. Voievozi, Pârâu Viu, comuna Berleşti, la care apar de jur împrejurul pereţilor exteriori ocniţe  săpate în lemn asemenea celor de la bisericile de zid; Sf. Vasile Pieptani, Câlnic; Intrarea în Biserică, Crasna, Ungureni, Adormirea Maicii Domnului, Crasna din Vale, comuna Crasna). Acest motiv decorativ apare documentat pe edificii din secolul al XVII-lea şi se menţine până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Deşi se mai păstrează doar două exemplare, din patru care au ajuns până în contemporaneitate, bisericile Sf. Gheorghe de la Pişteştii din Vale, comuna Bălăneşti şi Intrarea în Biserică de la Mirosloveni, comuna Albeni au pronaosul supralărgit, situaţie interpretată de A. Pănoiu ca fiind într-o relaţie directă cu obiceiul întâlnit la bisericile din zid de a înmormânta ctitorii în acest spaţiu.

În forma lor originară, bisericile de lemn din Gorj nu au clopotniţă peste pronaos, toate cele 45 de exemplare din secolele XVII-XVIII prezintă această caracteristică care încă se va păstra la edificiile construite la începutul secolului XIX cum sunt Sf. Arhangheli de la Baia de Fier, cătun Sohodol, Sf. Nicolae de la Negomir, cătun Curtişoara. Apariţia acestui element se face şimţită începând cu secolul XIX, când cele noi încep a se construi cu clopotniţă dispusă peste pronaos, iar exemplarelor vechi li se adaugă, uneori fără a influenţa şi asupra structurii acoperişului, alteori nu,  lăcaşul destinat păstrării clopotului (Cuvioasa Paraschiva Bâşnegi, Glodeni, comuna Bălăneşti, Sf. Arhangheli, Ceauru,  Sf. Voievozi, Stolojani, comuna Băleşti).

Mărturie a trecutului şi dovadă a istoriei în care moşnenii şi viaţa de obşte dau specificul zonei de nord a Olteniei este prezenţa pe latura de sud a bisericilor a „scaunului de judecată” obţinut prin prelungirea tălpilor temeliei peste care era aşezată bârna care dădea funcţiunea artefactului. Se păstrează în formă originară la câteva biserici (Sf. Voievozi, Toropi Bălăneşti; Înălţarea Domnului, Ciopleşti Pojogeni; Sf. Nicolae Şura, Slivileşti; Sf. Gheorghe, Rugi Turcineşti; Adormirea Maicii Domnului, Ţârculeşti Dăneşti; Sf. Voievozi, Cârbeşti Drăguţeşti), dar se pare că a existat şi la alte edificii la care se observă prelungirea tălpilor pe latura de sud, dar care şi-au pierdut în timp bârna pentru şezut.

Pe lângă armonia volumelor şi intimitatea spaţiului nu foarte mare al bisericilor din lemn, arhitectura lor prezintă unele particularităţi care merită evidenţiate. O astfel de categorie o constituie bisericile cu pridvor la altar obţinut prin prelungirea tălpilor naosului şi a cosoroabelor care se reunesc la colţuri cu stâlpi, iar cele mai cunoscute exemplare sunt Biserica Sf. Nicolae de la Colibaşi, comuna Scoarţa şi Biserica Sf. Nicolae de la Valea Pojarului, comuna Bustuchin. În acest context al particularităţilor trebuie menţionată şi Biserica Sf. Trei Ierarhi de la Pişteştii din Deal, care are două pridvoare, cel iniţial şi altul datorat intervenţiei de strămutare din vechime a lăcaşului pe amplasamentul de astăzi.

Mânăstirile şi schiturile  constituie o componentă importantă a patrimoniului cultural al judeţului.  De numele lor se leagă evenimente importante  din istoria naţională, dar şi personalităţi marcante ale culturii, istoriei şi civilizaţiei româneşti.

Mânăstirea Tismana a fost întemeiată de Sfântul Nicodim,  fiind cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească.  Prima biserică a fost construită din  lemn de tisa, de unde vine şi numele mănăstirii. Biserica actuală a fost  zidită de Radu-Vodă, tatăl lui Mircea cel Bătrân, la finele veacului al XIV-lea. De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mânăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mânăstirea fiind ctitorie voievodală şi un puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb. În 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari. Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mânăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mânăstirii. Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făurit și domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Acces: DN67D Târgu Jiu – Baia de Aramă, dreapta Tismana (km 31), mânăstire (6 km).

Mânăstirea Polovragi a fost zidită în jurul anului 1505, de Radu Comisul şi Pătru Spătarul. În anul 1645, logofătul Danciu Paraianu ctitoreşte actuala biserică, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. Închinată Sfântului Mormânt de cel de-al doilea ctitor al său, Mânăstirea Polovragi este răscumpărată de domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în anul 1693 şi facută metoc al mânăstirii Hurez.

Complexul mânăstiresc Polovragi este amplasat la  în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi  din județul Gorj. Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.

Între  anii 1962-1969, acest locaș a fost renovat , redându-i-se starea inițială și aspectul unui adevărat monument istoric.

Acces: DN 67 Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu – Milostea(km 57) dreapta, Polovragi 3Km.

Mănăstirea Strâmba Jiu, Turceni, nu mai păstrează din vechiul ansamblu decât biserica cu hramul  Sf.Treime, stăreţia şi ruinele unor ziduri pe aripa de nord. După unele documente aceasta a fost ridicată între anii 1597 şi 1599 aşa cum afirmă marele istoric gorjean Al.Ştefulescu, de marele vistier Stoichiţă Râioşanu şi soţia sa Dochia. La ridicarea ei a contribuit şi nepotul lor Miloş.  

Mânăstirea Lainici are un trecut încă învăluit în mister, începuturile acestui lăcaş de cult nefiind cunoscute cu precizie. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim ar fi construit după Vişina şi un schit din lemn la Lainici. Prigoana Împarătesei Imperiului Austro-Ungar Maria Tereza, care a distrus majoritatea mânăstirilor ortodoxe din Ardeal, la jumatatea sec. al XVIII-lea , se pare ca ar fi ajuns până aici. Biserica ctitorită din sec. XIV-lea al XV-lea ar fi fost distrusă în acea perioadă. Începând cu a doua jumatate a sec. al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mânăstirea Lainici.

Mânăstirea a fost distrusă complet în timpul Primului Război Mondial, trupele germane intrând cu caii în biserică, furând odoarele, clopotele, arzând arhiva şi devastând cimitirul. După război mănăstirea este reconstruită de un grup de monahi de la Mânăstirea Frăsinei.

Acces: DN66 Târgu Jiu – Bumbeşti-Jiu, loc. Lainici (km 32).

Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul – Cămărăşeasca”  este aşezată pe malul drept al  râului Gilort, la nord-est de oraşul Târgu  Cărbuneşti. Este zidită în anul  1780 de către Polcovnicul Mihai Coltescu în timpul Voievodului Alexandru Ipsilanti. Se afirmă că din pronaos pornea un tunel subteran prin care se putea ajunge în caz de primejdie pe celălalt mal al Gilortului, tunel surpat in 1946. În 1994, îşi recapătă statutul de mânăstire.

Acces: din DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Valcea/ în loc. Scoarţa (km 17) la dreapta, DN67B 8 km, stânga în Târgu Cărbuneşti, 1,5 km.

Mânăstirea Dealu Mare se află aşezată în vârful Dealului Mare, loc cunoscut sub denumirea Cioaca lui Surcel. Biserica a fost zidită în anul 1865 de C. Savoiu, boier cu tendinţe liberale. A funcţionat cu întreruperi. A fost desfiinţată în anul 1959 şi reînfiinţată în 1992.

Acces: DN66/E97 Filiaşi – Târgu Jiu / la km 18 stânga în Broşteni, DJ 673 prin Turceni /4 km), dreapta Borăscu (8 km).  

Mânăstirea Târgu Logreşti  a fost ctitorită în anul 1769 de ieromonahul  Tandalescu.  Mânăstirea Târgu Logreşti a fost închinată Episcopiei de Râmnic în anul 1785.  În perioada 1830-1840 a servit ca biserică de mir şi a fost părăsită după secularizarea averilor mânăstireşti. În timpul perioadei comuniste, mânăstirea a fost închisă. În anul 1990 a fost redeschisă de maicile de la Polovragi. A redevenit mânăstire în anul 1992.

Acces: DN67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, stânga în Milostea (km 57) pe DJ605A, dreapta în Obislavu (km 29) pe DN67B, Târgu Logreşti (km11), dreapta peste râu 2 km.

Mânăstirea Vişina, aflată la ieşirea din defileul Jiului, pe şoseaua ce leagă oraşul Târgu Jiu de Petroşani – la 14 kilometrii de Târgu Jiu – este o mânăstire cu obşte de călugări, purtând hramul Sfânta Treime. Prima atestare documentară a acestei mânăstiri o avem într-un document al lui Neagoe Basarab din anul 1514.  Din vechea Mânăstire Vişina s-au păstrat doar ruinele bisericii. Mânăstirea Vişina a fost reînfiinţată în anul 1994.

Mânăstirea Crasna este ctitoria pitarului  Dumitru Filisanu, nepot al Banului Craiovei, Dobromir, și văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, de la sfârşitul sec. al XV-lea. Biserica Mânăstirii Crasna a fost terminată în 1637. S-a pictat între anii 1756 şi 1757 de Grigore Zograf şi de fiul său, Ion.  Biserica Mânăstirii Crasna este construită în stil bizantin, cu o singură turlă deasupra naosului.  După 1990 biserica şi chiliile au fost acoperite cu tablă, corpul de chilii din partea de sud a fost renovat şi s-a construit un corp nou.     

Acces: DJ 665 Novaci – Bumbești-Jiu 15 km, Crasna.

Schitul Cioclovina de Jos, sihăstrie a Mânăstirii Tismana, ctitorit de obştea de călugări la 1714-1715, este situat la 4-5 kilometri mai sus de Mânăstirea Tismana.

Schitul Cioclovina de Sus, a doua sihăstrie a Mânăstirii Tismana, ctitorită la 1714, este situat  la altitudinea de 970 m și la o distanţă de 3 km de celălalt schit al Tismanei. Frescă pictată în stil bizantin.

Schitul Târgu-Logreşti, din comuna cu același nume, a fost ctitorit la 1718 ca schitul „Sfinţii Voievozi”.

Schitul Locurele, metoh al Mânăstirii Lianici, este ctitorit la 1850 şi este situat la 4,5 km de Mânăstirea Lanici, pe muntele Gropul.

În arhitectura religioasă din Gorj, bisericile de lemn sunt mărturia unică a unei strălucite civilizaţii a lemnului, nu puţine dintre ele numărând peste 300 de ani de existenţă. Specificitatea lor constă în dispunerea temeliei direct pe pământ, prezenţa peretelui plin între pronaos şi naos şi absenţa clopotniţei peste pronaos.

  • Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli”, Băleşti (1672).
  • Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi”, Bălăneşti (1680).
  • Biserica de lemn cu hramul „Intrarea în biserică”, Cruşeţ (1684).

Pe lângă mânăstirile, schiturile şi bisericile de lemn de inestimabilă valoare arhitecturală, în Gorj se află şi o serie de biserici de zid, la fel de importante pentru identitatea culturală a zonei.

  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cartier Vădeni, Târgu Jiu, ridicată între anii 1694 şi 1695 de marele ban Cornea Brăiloiu şi zugrăvită de fiul său, monahul Dositei.
  • Biserica „Sfinţii Voievozi”, sat Bengeşti, comuna Bengești-Ciocadia (1726).
  • Biserica „Sf. Nicolae”, comuna Glogova (1730).
  • Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, comuna Prigoria (1730).
  • Biserica „Sf. Ilie”, sat Bălceşti, comuna Bengești-Ciocadia (1732).
  • Biserica „Sf. Nicolae şi Sf. Dionisie Areopagitul”, coumna Teleşti (1747).
  • Biserica „Toţi Sfinţii”, comuna Baia de Fier (1750).
  • Biserica „Sf. Voievozi Mihail şi Gavril”, Târgu Jiu, cunoscută sub numele de Biserica Catedrală, Biserica Negustorilor sau Biserica de la Jii, ridicată între 1764 şi 1784, pe locul unei foste biserici datând din 1717. Are pictaţi pe pereţii exteriori mari filosofi ai lumii.
  • Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Târgu Jiu, ridicată pe locul unei alte biserici, reconstruită între 1927 şi 1938 şi integrată Ansamblului brâncuşian de pe Calea Eroilor. Pictura în stil neobizantin a fost executată în frescă de pictorul gorjean Iosif Keber.
  • Biserica „Sf. Nicolae şi Sf. Andrei”, Târgu Jiu, ctitorită la 1795.
  • Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, Curtişoara (1820).

     Alături de mânăstirile şi schiturile din Gorj trebuie să adăugăm şi valoroasele biserici din municipiul Târgu Jiu de care se leagă nume celebre din cultura românească.

Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, aflată în Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Prefecturii, este ctitoria negustorilor Dobre Sârbu şi Radu Cupeţu ale căror portrete pot fi văzute în pronaos. Construcţia s-a realizat între 1748-1764, imobilul fiind cunoscut şi sub numele  Biserica Negustorilor, Biserica Domnească şi chiar Biserica de la Jii. Planul bisericii este în formă de cruce. Construcţia a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenţii care nu i-au alterat forma originală. În 1843, cu ajutorul lui Pavel  Kisseleff se zugrăveşte şi înfrumuseţează catapeteasma, iar în 1855- pictura  în stilul bizantin este acoperită cu pictură în stilul renaşterii de către Mişu Popp; în 1902, pictura este însă spălată şi completată cu diferite ornamente. Deoarece în timp a suferit numeroase modificări, în 1933 este restaurată prin grija Comisiunii Naţionale a Monumentelor Istorice.

Biserica Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel se află pe axul Căii Eroilor şi a fost integrată creaţiei brâncuşiene, creând o legătură între  elementele  ansamblului sculptural. Ridicată pe locul unei alte biserici ce data din anul 1777, ea a fost  reconstruită între anii 1927 şi 1938 şi inaugurată o dată cu complexul executat de Brâncuşi, la 7 noiembrie 1937. Pictura în stil neobizantin a fost  executată în frescă de către pictorul gorjean Iosif Keber, iar lucrările au fost urmărite de arhitecţii Ion Antonescu, Anghel Păunescu şi  Iulius Doppellreiter. Antreprenorii au fost fraţii Di Bernardo şi  Luigi Pittiui.

Biserica Sfântul Nicolae şi Sfântul Andreidin Târgu Jiu, strada 11 Iunie nr.48, ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax şi a soţiei sale Maria, a Stancăi Slugereasa  Crăsnaru, soţia slugerului Gheorghe Crăsnaru şi a pitarului Grigorie Crăsnaru, a fost terminată în anul 1813, după cum reiese din pomelnicul semnat la 1814 de Dionisie Eclesiarhul. Pictura interioară datează din 1812, fiind realizată de diaconul Mihai din Târgu Jiu, Anghel vopsitorul şi Ion. În 1927 şi 1961 pictorul Iosif Keber a spălat pictura interioară.