Pagină actualizată la: 04.03.2021
Turismul rural şi balnear
Turismul rural si agroturismul
Structura reţelei de localităţi rurale se caracterizează în ansamblu printr-un amplu proces de transformare, păstrându-se însă specificul tradiţional, odată cu diversificarea funcţiilor economice, realizarea unui volum însemnat de investiţii în vederea valorificării potenţialului turistic şi al specificului zonei, precum şi în creşterea nivelului de trai şi a infrastructurii generale.
Majoritatea satelor judeţului sunt situate în zonele de contact dintre munţi şi depresiuni şi între depresiuni şi dealuri, precum şi în lungul văilor, satele formând o linie aproape continuă în zona submontană şi câteva aliniamente nord- sud în zona colinară.
În judeţul Gorj există 63 de comune ce grupează cele 396, sate la care se adaugă 17 sate în componenţa oraşelor.
Toate aceste elemente specifice judeţului au determinat un anumit mod de gândire în dezvoltarea reţelei de localităţi şi au impus acţiuni care să asigure concentrarea unor centre turistice care să favorizeze apariţia elementelor de infrastructură turistică şi dezvoltarea serviciilor turistice rurale.
Satele turistice etnografice şi folclorice fac parte din zona submontană din jumătatea vestică a judeţului, dar integrate în oferte clasificate se regăsesc sate precum Polovragi, Rasoviţa, Hobiţa.
Încadrarea satelor turistice în această categorie se bazează pe portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioară, muzica şi coregrafia populară, ce se impun ca şi caracteristici generale ale acestor localităţi. Aici pot fi oferite turiştilor servicii autentice neîntâlnite în alte categorii: mobilier, decor, echipamente în stil popular, meniuri specifice zonei servite în vase autentice ale zonei predominante fiind ceramica şi lemnul.
Satele turistice de creaţie artistică şi artizanală se regăsesc ca produs turistic rural în judeţul Gorj încă din anul 1974, când s-a realizat o primă inventariere a potenţialului turistic al zonelor rurale, prin includerea în această categorie a localităţii Tismana, ce se află încă în oferta judeţului alături de localităţile Novaci, Baia de Fier, Câlnic, Crasna, Polovragi, Bălceşti. Această caracteristică este evidenţiată în special în zona submontană din jumătatea vestică a judeţului.
Sunt cunoscute interesele turistice faţă de aceste zone, ei fiind atraşi în special de dorinţa de a achiziţiona creaţii artistice artizanale direct de la producătorii locali. De asemenea, în aceste sate turistice se dezvoltă şi meşteşuguri tradiţionale, în cadrul gospodăriilor sau în unele ateliere specializate unde artiştii şi meşterii populari realizează sculptură în materiale tradiţionale ca lemnul sau piatra, ţesături (covoare, pături, pânzeturi), confecţii şi cusături populare, ceramică de uz casnic şi gospodăresc, pictură naivă şi icoane pe sticlă, lemn şi pânză.
Muzica şi dansul popular sunt extrem de apreciate, fiind larg răspândite şi în alte centre rurale, uneori asociate specificului localităţii: muzică populară a oierilor, muzica şi dansul podgorenilor şi a celor din văile Gorjului.
Caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, este larga răspândire a artei şi artizanatului ca o formă certă de păstrare a formelor de viaţă rurală tradiţională.
Satele turistice pastorale se grupează în zona limitrofă muntelui, pe toată lungimea munţilor Vâlcan şi Parâng, dar prezintă un singur centru cu integrare în oferta turistică rurală a ANTREC. Este vorba de centrul Novaci unde, în jurul oraşului, se dezvoltă numeroase localităţi rurale: Cernădia, Berceşti, Hirişeşti, Pociovalişte, Aniniş.
În această categorie se încadrează, în general, sate de munte în care preocuparea dominantă a localnicilor este creşterea animalelor, fie a oilor, fie a vitelor şi care pot să ofere turiştilor un mod de viaţă specific şi cu o alimentaţie bazată pe produse lactate şi carne.
Pentru divertisment, se adaugă vizite la stânele din zona munţilor şi drumeţii specifice acestor zone. Foarte apreciate sunt ospeţele organizate ce au specific ciobănesc cuprinzând unele meniuri inedite: batal la proţap, berbec haiducesc, balmoş, urdă, jintiţă, caş, brânză, pastramă, acestea putând fi organizate atât în gospodării, cât şi la stânele din afara localităţilor în zona montană.
Originalitatea şi unicitatea acestor aspecte constituie un produs turistic clar diferenţiat în raport cu celelalte tipuri existente în judeţ.
Satele turistice pomicole şi viticole, existente predominant în zona colinară, sunt mai rar cuprinse în amenajarea turistică rurală ca urmare a unei modernizări accentuate şi timpurii încă din perioada de după 1950.
Avantajele unei infrastructuri de calitate şi dotări tehnico – edilitare şi social – comunitare mai avansate au dus la dispariţia unor aspecte tradiţionale ale vieţii rurale în acest tip de localităţi.
Încercări de redresare turistică se realizează în unele din aceste localităţi. Larg răspândite sunt în zona depresiunii Târgu Jiu până la Motru şi Polovragi, ca şi în zona de vest, în dealurile din dreapta Jiului, iar exemplul elocvent este al localităţilor din platforma Motrului.
Dezvoltarea exploatărilor miniere în zona aceasta a dus la dispariţia a numeroase sate, singurele reprezentante fiind rămase în zona estică a depresiunii Târgu Jiu, expresiv fiind cazul localităţilor Ciuperceni, Teleşti, Câlnic, Arcani.
În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor fructiferi şi a viţei de vie, iar activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, însă apar şi unele fluctuaţii legate de repartiţia vacanţelor.
Dezavantajul apare din necorelarea dintre perioada vacanţelor şi cea de producţie pomi-viticolă, de care sunt legate numeroase activităţi suficient de pitoreşti.
Valoarea acestui produs turistic o reprezintă şi amplasamentele, de o frumuseţe inegalabilă, ale gospodăriilor între livezile de pomi fructiferi şi podgorii şi spaţiile largi ale terenurilor aferente necesare creării unor dotări precum terenuri de sport (tenis, golf) sau împletirea unor activităţi eterogene (echitaţie, sport, evenimente culturale cu specific).
Satele turistice pescăreşti şi vânătoreşti.
Aceste activităţi sunt legate îndeosebi de zona colinară din jumătatea estică a judeţului în stânga râului Jiu, precum şi în zona masivului Vâlcan, unde se remarcă cele mai pretabile regiuni, având un grad ridicat de împădurire cu un fond cinegetic bogat, aflat în imediata apropiere a localităţilor şi favorizând dezvoltarea activităţilor de tip vânătoresc.
Nici chiar regiunea montană Parâng nu prezintă un grad de acoperire cu păduri atât de ridicat precum zona de podiş din stânga Jiului, fapt datorat întinderii pădurii în munţi dincolo de primul şir de culmi alcătuite în special din calcare.
De asemenea, în jumătatea estică a podişului (zonei colinare) se regăseşte cea mai bogată reţea de râuri dezvoltată pe văile Gilort, Amaradia, Olteţ şi a afluenţilor acestora. Aceste râuri sunt unele dintre cele mai curate din întreaga reţea hidrografică subcarpatică şi de podiş din România, ca urmare a industrializării reduse a zonei şi deversărilor reduse de ape uzate şi a modificărilor reduse din albii. Ca urmare s-au păstrat majoritatea speciilor piscicole cu numeroase exemplare încadrând regiunea în categoria celor cu potenţial piscicol ridicat, ţinând cont şi de numeroasele lacuri şi bălţi din zonele meandrelor acestor râuri.
Satele sunt numeroase în această zonă şi păstrează numeroase elemente autentice rurale, reprezentând una din zonele cu cel mai bogat potenţial turistic din judeţul Gorj.
Astfel doar localităţile de pe valea Gilortului au avut posibilitatea dezvoltării mai accentuate fiind în legătură şi cu artera rutieră de interes judeţean Târgu Jiu – Filiaşi, apărând aici şi un prim exemplu în oferta agroturistică din categoria celor clasificate, prin localitatea Vladimir. De asemenea, numărul localităţilor cu bogat patrimoniu este mult mai mare remarcând localităţi importante precum Jupâneşti, Bărbăteşti, Logreşti, Bustuchin, Alimpeşti, Roşia de Amaradia, Hurezani, Stejari, Dănciuleşti.
Valoarea acestor localităţi rurale este legată de activităţile de găzduire împletite cu cele legate de pădure şi vânătoare şi ape cu fondul piscicol realizând cea mai valoroasă combinaţie a cadrului natural din zona judeţului.
Satele climatice şi peisagistice: caracteristicile predominante ale acestor localităţi, adecvate turismului de sejur sunt cadrul natural şi poziţia apropiată de obiective turistice spectaculoase din categoria reliefului cum ar fi chei, peşteri, abrupturi şi pante, platouri pentru panorame. Beneficiază şi de cadru climatic favorabil neafectat de formele moderne de poluare şi de forme de tratament naturist extrem de bine apreciate în turismul rural.
Satele de munte şi deal cu casele situate pe coline cu pajişti şi fâneţe, uneori livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşilor turişti „reîntoarcerea la natură”.
Poziţionarea acestor localităţi este strict legată de existenţa acestor elemente ce au o răspândire izolată pe teritoriul judeţului Gorj. Se regăsesc în zone diverse unde apar şi sate turistice din categoriile anterioare, dar sunt definite evident prin aceste elemente, diferenţiindu-se net de celelalte exemple.
Ca un aliniament dominant avem aria submontană în strânsă legătură cu fenomenele carstice din zonă şi climatul montan favorabil, dar apariţia lor se remarcă şi în zonele dealurilor.
Reprezentative în acest sens sunt localităţile Runcu şi Baia de Fier, incluse şi în patrimoniul ecologic al României prin fenomene naturale extrem de spectaculoase, la care se adaugă şi localitatea Săcelu ce are asociată şi caracteristica de cură balneară, fiind definită şi ca staţiune de interes local.
Băile Săcelu
Prezentarea localităţii
Localitatea Săcelu este situată pe drumul judeţean 661, la 7 km N de DN 67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, la circa 20 km de gara CFR Târgu Cărbuneşti şi la circa 30 km de Târgu Jiu, într-o zonă de dealuri acoperite cu păduri de stejar şi fag. În Săcelu se poate ajunge cel mai uşor cu maşina pe şoseaua europeana E70 (Craiova – Târgu Jiu – Petrosani – Deva) pâna în Târgu Jiu, de unde se intră pe drumul judetean spre localităţile Crasna şi Săcelu. Dinspre Sibiu şi Piteşti se vine prin Râmnicu Vâlcea, de unde se intră în drumul judeţean DN 67, iar dupa localitatea Bengeşti se face dreapta spre Săcelu şi mai departe spre Crasna.
Comuna Săcelu este alcătuită din 5 sate. Este situata la poalele Dealului Săcelu, la 340 metri altitudine. Pe teritoriul comunei, cele mai vechi urme ale locuirii umane datează din epocile neolitică şi bronzului, constând din topoare şi ceramică din piatra, fragmente de râşnite. Din epoca geto-dacică s-a descoperit un tezaur monetar datat între anii 150 – 70 a Chr. Dar cele mai numeroase mărturii aparţin epocii romane. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Grigore Tocilescu semnala vestigii din aceasta perioadă în punctul “Jidovii”, precizând că acolo s-au descoperit resturi de ziduri, ţigle, precum şi fragmente de ceramică pe o suprafaţă de aproximativ 20×20 mp.
Tot în acest loc, într-un manuscris păstrat de la Pamfil Polonic, se semnalau urme de zidărie pe o mare suprafaţă de teren, pietre sculptate, figurine de lut, o statuie din piatră, săgeţi, zăbale etc.
În prezent, pe raza localităţii se cunosc mai multe puncte de interes arheologic, majoritatea specifice epocii romane: “Turiţa”, “La Hotar”, “Jidovii”, “Grui”, “La Buha”. Localitatea Săcelu este atestată pentru prima dată într-un document din vremea lui Tepeş Vodă, în anul 1480; apare şi sub denumirea de Sătcel, la 8 ianuarie 1613, într-un hrisov din timpul lui Radu Mihnea, precum şi sub denumirea de Secel, la 3 aprilie 1644,
Istoricul băilor
Săcelu este inclus în rândul staţiunilor balneoclimaterice cu functionare permanentă, care posedă un climat de deal, sedativ, cu temperaturi medii anuale de cca. 9 grade Celsius şi precipitaţii ce însumeaza cca. 900 mm/anual.
Staţiunea balneară este cunoscută înca din timpul romanilor, dovada fiind inscripţia zeilor medicinei Aesculap şi Hygia, de Marcus Tiberius Marcianus.
În anul 1840, un “boier de neam” pe nume Dumitrache Săceleanu construieşte la Săcelu un mic stabiliment. Peste numai şase ani, doctorul Grosu declară acest stabiliment, prin Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, “Staţiune balneară”. Stabilimentul avea construcţii improvizate din lemn, apa se fierbea în cazane din fontă, pentru îmbăiere folosindu-se căzi din lemn.
Localitatea este bogată în izvoare cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, hipotone şi hipertone.
Indicaţii terapeutice :
a) în cura externă: afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară); afecţiuni reumatismale inflamatorii; afecţiuni reumatismale articulare (tendinoze, tendomioze ş.a); afecţiuni posttraumatice (stări după operaţii pe articulaţii, stări după fracturi, entorse, luxaţii etc); afecţiuni neurologice, periferice şi centrale; afecţiuni ginecologice; afecţiuni respiratorii (persoane expuse la viroze respiratorii ş.a.); afecţiuni otorinolaringolozice (rino-sinuzitele cronice, laringite cronice);
b) în cură internă: afecţiunile tubului digestiv, hepatobiliare şi ale căilor urinare.
Staţiunea dispune de o modernă bază de tratament, având instalaţii pentru băi în cadă cu apă minerală, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină, electroterapie, băi galvanice, duş subacval, duş scoţian, aerosoli, masaj, săli de gimnastică medicală.
La acestea se adaugă instalaţiile pentru ungeri cu nămol, băi în aer liber în cele patru bazine cu apă minerală rece şi ştrandul pentru aerohelioterapie.