Pagină actualizată la: 26.07.2024
ROMÂNIA
JUDEȚUL GORJ
CONSILIUL JUDEȚEAN
DISPOZIȚIA NR. 620
privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Județean Gorj
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu:
În baza art. 178 alin. (1), art. 179 alin. (2) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE:
Art. 1. Se convoacă Consiliul Județean Gorj în ședință ordinară, în data de 26.07.2024, ora 10:45, în sala „C” a Palatului Administrativ din Municipiul Târgu-Jiu.
Art. 2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Gorj este înscris în anexa care face pare integrantă din prezenta dispoziție.
Notă:
- Proiectele de hotărâri înscrise pe proiectul ordinii de zi sunt inițiate de către Președintele Consiliului Județean Gorj, dl. Cosmin-Mihai Popescu;
- Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi sunt puse la dispoziția consilierilor județeni în format electronic;
- Comisiile de specialitate care vor emite avizele cu caracter consultativ sunt evidențiate în preambulul proiectelor de hotărâri înscrise pe proiectul ordinii de zi;
- Consilierii județeni sunt invitați să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe proiectul ordinii de zi.
Anexă la Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Gorj nr. 620/19.07.2024
PROIECT AL ORDINII DE ZI
a ședinței ordinare a Consiliului Județean Gorj din data de 26.07.2024
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Organigramei și Statului de funcţii ale Ansamblului Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” Târgu-Jiu;
- Proiect de hotărâre pentru avizarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale – comuna Urdari, pentru anul 2024;
- Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei 10 Regulamentul pentru efectuarea serviciului public de transport persoane, prin curse regulate, în județul Gorj a Contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a
județului Gorj; - Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării documentației pentru reluarea procedurii competitive de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, la nivelul județului Gorj, pentru loturile rămase neatribuite în cadrul procedurilor competitive anterioare, aprobate prin H.C.J. nr. 210/23.12.2021, cu modificările și completările ulterioare;
- Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei nominale a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Gorj.
Diverse.
- Proiect de hotărâre privind acordarea titlului “Gorjeanul Anului” pentru anul 2023;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului propriu general al Județului Gorj înregistrată la data de 30.06.2024;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Clubul minților deschise 2.0”, depus de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” spre finanțare în cadrul Acțiunii Cheie1(KA1 )- Educația Adulților, programul ERASMUS+ ;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 41 din 08.02.2024 privind aprobarea Agendei Culturale a Județului Gorj pe anul 2024;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Organigramei, Statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Gorj.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea participării delegaţiei Şcolii Populare de Arte „Constantin Brâncuşi” la cea de XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Cimpoaie, organizat în orașul Strakonice din Republica Cehă, în perioada 21-26 august 2024;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea duratei efective a concediului suplimentar de odihnă pentru salariații din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”;
- Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Gorj nr. 71 din 04.05.2018 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici, precum și a anexei privind descrierea sumară a investiției propuse a fi realizate prin proiectul „Extindere și dotare Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu–Jiu”, cu modificările și completările ulterioare;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Extindere și dotare Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu–Jiu”, în scopul finalizării integrale în Etapa II, precum și susținerea cheltuielilor legate de proiect;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Construire împrejmuire, amenajare curte la Centrul de Îngrijire de Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Mătăsari”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie Reabilitare sistem de încălzire la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu Cărbunești, judetul Gorj
- Proiect de hotărâre privind aprobarea duratei efective a concediului suplimentar de odihnă pentru salariații din cadrul Direcției Comunitare Județene de Evidență a Persoanelor Gorj
- Proiect de hotărâre pentru modificarea Statului de funcţii al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Societăţii Comerciale „Parc Industrial Gorj” S.A.
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu general al Județului Gorj pe anul 2024.
PREȘEDINTE,
COSMIN-MIHAI POPESCU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI,
CRISTINA ELENA RĂDULEA-ZAMFIRESCU