Sari la conținut

Comunicat de presă – Un nou proiect selectat spre finanțare – „Restaurarea și revitalizarea Muzeului Arhitecturii Populare, Curtișoara”

 

Județul Gorj se bucură de un impresionant patrimoniu cultural-istoric, din cadrul căruia, neîndoielnic, face parte și Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Ca atare, Consiliul Județean Gorj a susținut constant promovarea unui proiect de restaurare și revitalizare a Muzeului de la Curtișoara, o investiție a cărei valoare totală este estimată la suma de 57.498,420,00 lei (respectiv 11.900.000,00 euro).

Zilele acestea, perseverența și strădania echipei noastre din Consiliul Județean a fost răsplătită, întrucât proiectul „Restaurarea și revitalizarea Muzeului Arhitecturii Populare, Curtișoara”, depus în cadrul apelului de proiecte finanțate prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT), a fost selectat spre finanțare, conform notificării transmise în data de 23.09.2020, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.  În perioada următoare, Consiliul Județean Gorj va aproba și semna Acordul de parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, pentru a beneficia de finanțare în vederea elaborării documentației tehnico-economice necesară realizării obiectivului de investiție, documentație ce va fi utilizată pentru depunerea cererii de finanțare, în cadrul apelurilor de proiecte ce urmează a fi lansate în perioada de programare financiară 2021-2027. Suma totală aprobată pentru elaborarea documentației tehnico-economice în cadrul acestui proiect este de 2.133.000, 00 lei, din care 2.090.340,00 lei reprezintă bugetul solicitat prin POAT, iar 42.660,00 lei contribuția proprie a Consiliului Județean Gorj. Revigorarea Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, deținător al unora dintre cele mai vechi și reprezentative exponate ale arhitecturii populare gorjene, nu va însemna doar dezvoltarea muzeului ca obiectiv turistic reprezentativ, ci va contribui și la impulsionarea dezvoltării locale prin protejarea patrimoniului cultural local, prin valorificarea și promovarea identității culturale gorjene.

 

 

 

 

 

 

Sari la conținut