Sari la conținut

COMUNICAT DE PRESĂ – Începând de luni, vor fi distribuite mere în școlile din județul Gorj

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Începând de luni, vor fi distribuite mere în școlile din județul Gorj
 

          Din data de 3 aprilie 2017 va începe distribuirea merelor (soiurile Idared și Golden) în unitățile de învățământ de pe raza județului Gorj pentru toți preșcolarii și elevii din clasele primare și gimnaziale.
          Contractul de achiziție publică având ca obiect: Furnizare fructe proaspete (mere) pentru preșcolarii și elevii din clasele pregătitoare și I-VIII din județul Gorj, pentru anul școlar 2016-2017”, a fost semnat în data de 28.03.2017, între Consiliul Județean Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj- în calitate de achizitor și S.C. PRIORITAR IMPEX S.R.L.- în calitate de furnizor.
          Conform situației transmise de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, numărul total al beneficiarilor programului de încurajare a consumului de fructe în grădinițe și școli este de 33.207 elevi (preșcolari – 5995; elevi clasa pregătitoare și clasele I-IV-13.887; elevi clasele V-VIII -13.325).
       Prețul unitar este de 0,33 lei fără TVA/buc. măr, iar valoarea maximă a contractului este de 739.198,02 lei fără TVA, iar perioada de distribuire este 03.04.2017 -16.06.2017.

BIROUL DE PRESĂ

Sari la conținut